Lucrările privind reabilitarea a circa 1400 m de rețele de apeduct din comuna Tohatin vor fi finalizate la sfârșitul lunii iunie

235

Lucrările privind reabilitarea a circa 1400 m de rețele de apeduct din comuna Tohatin sunt pe ultima sută de metri. În mai puțin de două săptămâni specialiștii preconizează să efectueze testarea hidraulică, dar și spălarea și dezinfectarea rețelelor. Ulterior, se va efectua conectarea consumatorilor la rețeaua de apă nouă. Anunțul a fost făcut de către directorul general al S.A. „Apă-Canal Chișinău”, Valeriu Meșca, ca urmare a inspectării șantierului de lucru. „Lucrările vor fi finalizate în termen, cel mai probabil deja de la începutul lunii iulie, curent consumatorii vor avea servicii de apă și canalizare 24 din 24, la o presiune constantă. Mai mult, datorită acestor lucrări, vor dispărea avariile de la rețele, fapt ce crea multe pierderi tehnologice furnizorului de apă”, a precizat Valeriu Meșca.

Precizăm, că lucrări privind reabilitarea rețelei de apeduct din comuna Tohatin au demarat la sfârșitul lunii aprilie. Lucrările de reabilitare au decurs fără abateri de la program.

Lucrările sunt efectuate de către compania S.A. „OCIDE Construccion” din Spania şi prevăd montarea conductelor de apă din fontă ductilă cu diametrul de 250 mm, precum şi din polietilenă cu diametre cuprinse între 25 şi 225 mm. Scopul lucrărilor este asigurarea accesului consumatorilor la servicii moderne de apă, precum şi reducerea pierderilor în reţea.
Precizăm că, rețeaua existentă datează din 1970 și este destul de uzată și nu face față la numărul mare de consumatori conectați.
Toate acestre lucrări fac parte din Programul de reabilitare a cca. 190 km de reţele de alimentare cu apă şi cca. 7 km de reţele de canalizare în mun. Chişinău, finanţat din sursele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), ale Băncii Europene de Investiţii (BEI) şi din grantul investiţional oferit de Facilitatea de Investiţii pentru Vecinătate a Uniunii Europene (FIV).