MIC DICȚIONAR AL APEI

Apa – combinaţie a oxigenului cu hidrogenul – H2O. Lichid incolor,  cu reflexie albăstrie intr-un strat mai gros. La presiunea de 760 mm ai coloanei de mercur, trece în stare solidă (gheaţa), dacă temperatura coboară la 0°C, fierbe la temperatura de 100°C. Punctul de fierbere scade odată cu micşorarea presiunii: până la 80°C, dacă presiunea scade concomitent până la 355 mm ai coloanei de mercur şi până la 40°C, dacă presiunea continuă să scadă până la 55 mm ai coloanei de mercur. Cea mai mare densitate a apei se atinge la temperatura de 4°C.

 

Apa absorbită  apa suptă, reţinută, îmbibată de un oarecare material sau substanţă nu numai la suprafaţă, ci în întregul volum al sorbentului; absorbită de substanţele tari, ce au suprafaţa acoperită de mulţi pori (de exemplu, cărbunele activat); în plan biologic apa suptă, reţinută de rădăcini: fiecare ion pătrunde încât o plasmă celulară a rădăcinii fără a mai fi evacuată în afară, parte din apa legată a solului, aproximativ corespunzătoare apei higroscopice. Sinonim: apa adsorbită.

 

Apa accesibilă  parte din apa solului care, fiind în plus faţă de coeficientul de ofilire poate fi folosită de către plante. Acest lucru se datorează faptului că uneori în sol este relativ multă apă, dar ea e reţinută total sau aproape total de particulele de sol, iar plantele suferă de un deficit acut de apă. Cu cât particulele de sol sunt mai mici, cu atât ele reţin mai multă apă, de aceea în diferite tipuri de sol cantitatea de apă accesibilă e diferită, în solurile nisipoase ce conţin particule relativ mari de nisip şi puţine particule mici de argilă, de exemplu marea majoritate a conţinutului de apă este accesibilă.

 

Apa accesibilă include apa peliculară legată cu o forţă de 25 de atmosfere (corespunzătoare forţei de sucţiune a rădăcinilor) şi apa liberă (capilară şi gravitaţională). Sinonime: apa utilă, disponibilă.

 

Apa acidulată  apa în care s-a adăugat un acid oarecare pentru a i se atribui proprietăţi acide. Acest termen se utilizează în sistemul de producere a băuturilor nealcoolice. De obicei, se acidulează apele gazate, în calitate de acidulant se foloseşte acidul citric, deşi pot fi folosiţi şi alţi acizi.

 

Apa activată  apa cu proprietăţi deosebite, formate (căpătate, apărute) la trecerea curentului electric prin doi electrozi cufundaţi în apă. În jurul unuia (anodului) se formează mediul acid, iar în jurul celuilalt (catodului) baze. Această apă se numeşte activată. Ea are proprietăţi deosebite, în alta preciate şi solicitate în medicină, industria alimentară, agricultură ş.a. Apa anodică are proprietăţi de oxidant, ceea ce permite mărirea termenului de păstrare a produselor uşor alterabile. La prelucrarea rănilor cu ea încetinesc procesele inflamatorii, iar succedarea ei cu cea catodică grăbeşte procesul de regenerare a ţesuturilor. Stropirea similară a plantelor mai întâi cu apă anodică, apoi cu apă catodică sporeşte mult dezvoltarea lor.

 

La oprirea curentului, apa devine din nou neutră (neactivată).

 

Apa acumulată  apa unui rezervor artificial de captare şi acumulare în scopul folosirii acesteia în diferite domenii ale economiei naţionale.

 

Apa de adâncime apa din straturi acvifere de adâncime, situate la o distanţă în plan vertical de la suprafaţă până la fund sau numai până la un punct oarecare în direcţia fundului: de la adâncimea de 100 m, de la adâncimea oceanului ş.a.

 

Apa adsorbită, de adsorbţie – legarea fizică sau chimică a ionilor de suprafaţa unui material la graniţa dintre diferite stări de agregare a substanţelor. Ioni iadsorbiţi pot fi desorbiţi (eliberaţi), deoarece se află în echilibru cu cei din soluţie.

 

Agheasmă  apa sfinţită după un anumit ritual bisericesc. Sinonim: apa sfântă.

 

Apa agresivă  apa care, datorită conţinutului său chimic (diferit), atacă metale,betoane utilizate în construcţii. Apa cu acţiune nocivă.

 

Apa alcalină  apa de suprafaţă ori subterană ce are pH-ul mai mare de 7,6.Se comportă ca bazele, are proprietăţi specifice bazelor. De exemplu, albăstreşte hârtia roşie de turnesol.

 

Apa albuminică  apa ce conţine substanţe albuminice (compuşi organici ce constituie o parte importantă a materiei vii).

 

Apa de alimentare – apa care serveşte la alimentarea hidro  şi termocentralelor.

 

Apa alterată  apa ce are proprietăţile modificate din bine în rău, stricată.

 

Apa amniotică  apa cu care se umple spaţiul format între embrion şi amnion, eliminată atât de amnion, cât şi de embrion. Apa amniotică zădărniceşte pierderea apei embrionare, serveşte ca o perină protectoare, ce atenuează loviturile şi împiedică lipirea membranei amniotice de embrion. Totodată creează condiţii de mobilitate pentru embrion, în timpul naşterii amnionul de obicei se rupe, eliberând cu puţin timp înainte de naşterea fătului circa 1 l de lichid amniotic, mai numindu-se şi apa din jurul fătului sau apele naşterii.

 

Apa amoniacală – apa care conţine amoniac liber sau săruri de amoniu. Conţinutul de amoniac variază între 5-10 g/l. Totodată, acestea pot să mai conţină şi hidrogen sulfurat, bioxid de carbon ş.a.

Apa care conţine 20-28% amoniu, poate servi ca îngrăşământ chimic cu azot amoniacal. Se pregăteşte atât în gospodărie cât şi pe cale industrială şi se aplică la semănat. Se mai foloseşte la pregătirea composturilor şi a gunoiului de grajd.

 

Apa de apeduct– apa care circulă în apeduct (ansamblul construcţiilor şi instalaţiilor, care serveşte la conducerea apei de la captare până la punctul de folosinţă). Sinonime: apa potabilă, apa de băut.

 

Apa apirogenă, apirogenică – variantă a apei distilate. Nu conţine substanţe pirogene şi se foloseşte la pregătirea soluţiilor pentru injecţii. Pentru obţinerea ei, la apa din camera de evaporare a distilatorului se adaugă substanţe pentru diminuarea turbidităţii: piatră acră (AI2 (S04)3x K2SO4 x 24H20) şi pentru înlăturarea amoniacului şi a altor impurităţi de natură organică (KMnO4,Na2HP04).

 

Apşoara  apa de calitate inferioară, formă diminutivă a cuvântului apă.

 

Apa argintată – apa care a fost un anumit timp în contact cu ionii de argint sau care conţine ioni de argint. Se consideră o variantă a apei vii.

 

Apa argintie – vine de la culoarea argintie a apei, de culoarea argintului.

 

Apa aromatizată  apa în care au fost adăugate substanţe plăcut mirositoare. Denumirea provine de la termenul aromaticitate, întrebuinţat pentru prima dată în 1865 la descrierea proprietăţilor compuşilor cu structură similară cu a benzenului, ce stă la baza clasei de compuşi aromatici.

 

Apa arsenică – apa minerală ce conţine arseniu, substanţă cristalină foarte otrăvitoare, ce intră în compoziţia multor minerale, în cantităţi mici(0,001 g/1)acest element îi conferă apei proprietăţi curative.

 

Apa arteziană – apa subterană de presiune, izvor sau fântână din care ţîşneşte în sus de sub pământ, cantonată în straturile impermeabile ale structurilor geologice. Denumirea de apă arteziană vine de la provincia franceză ARTUA, unde aceste ape au fost folosite pentru prima dată încă în secolul al Xll-lea. Dacă nivelul apei arteziene e situat mai sus de suprafaţa terenului, la forare apa arteziană erupe din sondă.

Apa care ţâşneşte din pământ datorită caracterului captiv al stratului acvifer, depăşind suprafaţa solului. Pentru multe localităţi din Republica Moldova apa arteziană constituie sursa principală de apă potabilă.

 

Apa aruncată – apa respinsă din bazinul de apă.

 

Apa atmosferică – apa care se găseşte în aerul atmosferic sub formă de vapori sau produse de condensare şi sublimare a acestora, în suspensie şi care cade sub formă de precipitaţii atmosferice – cea mai curată dintre toate apele naturale şi după compoziţia sa e similară cu apa distilată. Ea se deosebeşte prin particularităţile sale: mineralizarea scăzută şi foarte moale -11 de apă atmosferică conţine până la 34 mg/l reziduu uscat (spre comparare- în apa de băut valoarea acestui indice se admite până la 1000-1500 mg/l).

 

Apa azotică – apa ce conţine azot. Se formează în condiţiile proceselor de oxidare, ce sunt caracteristice straturilor superioare ale scoarţei pământeşti,apele minerale azotice mai conţin şi gaze de provenienţă aerogenă. Ele formează fâşii largi în jurul regiunilor cu ape ce conţin bioxid de carbon. Apele minerale ce conţin gaze de provenienţă aerogenă în cantităţi neînsemnate iese la suprafaţa lipsite de gaze, fără gaze.

 

Apa barată – cursuri de ape barate natural (baraj vulcanic, tectonic, mareniac etc.) sau artificial (baraje construite de om din pământ, anrocamente, beton sau lemn).

 

Apa bazică – apa cu proprietăţi bazice. Sinonim: apa alcalină.

 

Apa de băut– apa care se poate bea, care este bună de băut, care poate fi folosită pentru consum. Apa naturală de suprafaţă ori subterană care, după proprietăţile organoleptice, fizico-chimice şi bacteriologice poate fi utilizată pentru întrebuinţare internă ca apă de băut ori prin alimente fără a pricinui daune sănătăţii omului. Conform STAS-ului 2874-82, elaborat încă în anii 60,în fosta U.R.S.S., dar care este în vigoare până în prezent în Republica Moldova, apa de băut trebuie să corespundă următoarelor normative: miros şi gust – nu mai mult de 2 baluri, numărul total de bacterii la însămânţarea1 ml de apă nediluată, determinat prin numărul de colonii de după 24 ore de creştere la incubarea de 37°C – nu mai mult de 100, numărul bacteriilor coliforme în 1 dm3 de apă, determinat după numărul de colonii de pe mediul Endo, acumulate pe filtrele membranice – nu mai mult de 3, conţinutul plumbului (Pb) – nu mai mult de 0,1 mg/1, arseniu (As) – nu mai mult de 0,05mg/l, fluor (F) – nu mai mult de 1,0 g/l,cupru (Cu) – nu mai mult de 3 mg/l,zinc (Zn) – nu mai mult de 5 mg/l,substanţe fenolice – nu mai mult de 0,001 mg/l. Duritatea apei de băut nu trebuie să depăşească 7 mval/l, în apele neprelucrate  nu mai mult de 9. Mineralizarea admisibilă – până la 1000 mg/l, reziduul uscat – nu mai mult de1000 mg/l.

 

Pe zi ce frece apa de băut devine tot mai poluată şi mai deficitară.

 

Apa bătrână – sinonim: apa vârstnică.

 

Apa borică – apa minerală tămăduitoare (lecuitoare). Conţinutul borului depăşeşte 10 mg/l. Dacă apa minerală conţine 300-500 mg bor/l, se întrebuinţează la obţinerea industrială a borului.

 

Apa bromică  apa minerală cu efect terapeutic (lecuitoare). La administrarea internă, conţinutul bromului nu trebuie să depăşească 25 mg/l,dacă apa naturală conţine mai mult de 250 mg brom/l, se foloseşte la extragerea industrială a bromului.

 

Apa brută-apa în stare netratată, utilizată în diferite domenii, ca de exemplu, în construcţii la pregătirea betonului, mortarului etc.

 

Apa brută de canal-se cunosc 2 tipuri de apă brută: apa brută de canal amenajat, ce serveşte la irigare, transport ş.a., cât şi apa brută de canalizare urbană, neepurată, ce reprezintă un amestec de ape pluviale şi menajere scurse din perimetrul sistemului de canalizare.

 

Apa de burcut  apa naturală bogată în sulf sau hidrogen sulfurat. Sinonim: apa sulfuroasă, sulfhidrică.

 

Apa de calciu  apa care se formează în urma precipitării unui mineral precipitant de munte, constituit cu preponderenţă din calcar (care la lovituri se desface în diferite direcţii).

 

Sinonim: apa de var.

 

Apa camforată, de camforă – apa ce conţine camfora (camfora substanţă cristalină, obţinută din lemnul copacului de camforă ce se dizolva mai bine în solvenţii organici decât în apă. Se întrebuinţează în industrie şi în medicină. Remediu cardiotonic şi analeptic, ce intensifică activitatea inimii, excită sistemul nervos central, stimulează respiraţia şi circulaţia sangvină

 

Apa de canal  apa din canalele instalaţiilor industriale sau tehnico-sanitare

 

Apa de canalizare  apa impurificată cu ape industriale, comunale şi atmosferice ce sunt evacuate prin reţeaua de canalizare (sistem de canale şi conducte pentru colectarea şi evacuarea apelor reziduale sau a apei de ploaie din perimetrul unei localităţi) către staţiile de epurare.

 

Apa capilară, de capilaritate – formă de apă a solului, aflată sub influenţa forţelor care îşi au originea în fenomenele de capilaritate, apa din tuburile capilare, care sub acţiunea forţelor capilare umple parţial sau total porii săi sau fisurile capilare ale rocilor.

 

Apa carbogazoasă apa naturală, saturată preponderent cu bioxid de carbon, deşi paralel pot fi prezente şi alte gaze. Uneori conţine şi substanţe biologic active: As, Fe, HBO2, H2Si03. După cantitatea înaltă de CO2, se consideră că aceste ape s-au format în condiţii metamorfice de oxidare caracteristice pentru straturile superioare ale scoarţei pământeşti, unde predomină gaze de provenienţă aerogenă (azot, oxigen, bioxid de carbon).

 

Apele carbogazoase se atribuie raioanelor de intruziune tânără: Narza-Borjomi,Esentuky. Formele naturale ale lor au proprietăţi curative.

 

Apa carbolică – soluţia acidului carbolic (cristale incolore), care în soluţie manifestă proprietăţi dezinfectante (spălarea duşumelei în sălile de operaţie în boxa microbiologică – cu apa carbolică, fenică). Forma solidă a acidului carbolic se mai numeşte fenol, cristale incolore sau roz-pal de substanţa organică, foarte otrăvitoare. Lichid dezinfectant. Sinonime: apa fenolică, fenică.

 

Apa carbonatată – apa care conţine carbonaţi la saturarea ei cu dioxidul de carbon, apa tratată cu bioxid de carbon în urma carbonatării (proces de tratare cu bioxid de carbon a unei substanţe sau a unui material sub presiune, reacţia dintre dioxidul de carbon şi un hidroxid din care rezultă un carbonat sau procesul de tratare cu dioxid de carbon a unei substanţe chimice sau a unui material, procesul de transformare în carbonaţi). Imitaţia apei naturale carbogazoase, ceea ce în prezent se practică şi cu apele minerale, şi cucele de masă.

 

Apa carbonică apa care conţine acid carbonic obţinut la dizolvarea subpresiune a dioxidului de carbon, apa ce conţine acid carbonic, apa bogată în carbon.

 

Apa carstică – apele de ploaie şi cele de suprafaţă, nimerind în rocile de calcar şi gips le dizolvă. La început la suprafaţa pământului apar brazde mici, dar cu timpul ele se lărgesc formând adâncituri şi peşteri de forme ciudate. Acestea se pot uni între ele formând adevărate labirinturi. Acest fenomen al naturii se numeşte carst şi prezintă dificultăţi serioase în exploatarea acestor soluri, iar apa din ele – carstică.

 

Apa chioară – se spune atunci când este vorba despre supă, borş, vin etc., ce conţine prea multă apă. Sinonim: apa goală.

 

Apa clocită”  apa care s-a învechit de şedere, stătută, alterată.

 

Apa de clor – soluţie rezultată prin barbotarea clorului în apă, când pe lângă procesul de dizolvare fizică mai are loc şi formarea în echilibru a unui amestec de acid clorhidric şi acid hipocloros. Soluţie galben-verzuie, formată din 2,26 volume de clor dizolvat într-un volum de apă. Conţine hidratul CI28H2O, HCI şi HOCI. întrucât sub acţiunea luminii se descompune treptat, se păstrează în sticle brune sau negre. Este un oxidant puternic,datorită oxigenului ce se formează la descompunerea HOCI. Se foloseşte ca decolorant în industria textilă şi a hârtiei, ca oxidant în laboratoarele ştiinţifice şi ca dezinfectant în medicină, oxidează sulfiţii în sulfaţi şi azotiţii în azotaţi.

 

După cum se vede din ecuaţia reacţiei:

 

Cl2+ H2O = HCI + HOCI – 25 kDj

 

apa cu clor conţine de rând cu moleculele de CL, cantităţi însemnate de acid clorhidric şi de acid hipocloros. Ultimul este un oxidant slab şi formarea lui la interacţiunea clorului cu apa se manifestă prin proprietatea de înălbire a clorului. Clorul absolut uscat, ca de altfel şi clorura de var inclusiv, nu înălbeşte, dar în prezenţa moleculelor de apă (a umidităţii) are loc distrugerea rapidă a substanţelor colorate de către acidul hipocloros, format la hidroliza clorului, de aceea pentru dezinfectare, ca şi pentru înălbire, se foloseşte soluţia de clorură de var şi nu clorura de var-sare. La interacţiunea cu apa, ea treptat se descompune, eliminând acelaşi acid hipocloros, de aceea efectul este analogic.

 

Apa clorată  apa prelucrată cu clor activ sau cu soluţie de clorură de var, conform tehnologiei existente, apa potabilă vine la conducta de apă numai după prelucrarea cu unul din aceşti agenţi. Concentraţia admisibilă a clorului în apă după prelucrare se consideră: pentru clorul liber 0,3 – 0,5 mg/l, pentru clorul legat 0,8 mg/l (STAS 2874-82).

 

Sinonime: apa clorurată, clorinată, clorizată, prelucrată cu clor (a clorura-a introduce atomii de clor în structura unei molecule). A trata cu clor, a cloriza, a clorina – dezinfectarea apei prin tratarea cu clor gazos sau cu substanţe ce conţin clor.

 

Apa cu cloruri– apa minerală în care anionul de clor se află în îmbinare cu cationul de sodiu (cel mai des) sau de potasiu (mai rar). Are acţiune binefăcătoare asupra organismului uman: contribuie la sporirea proceselor de schimb a substanţelor la eliminarea fierii din organism, îmbunătăţeşte funcţia excretoricâ a stomacului şi a pancreasului.

 

Apa de colonie – soluţie din apă şi substanţe odorante naturale (uleiuri eterice naturale sau artificiale) dizolvate în alcoolul etilic. Se întrebuinţează ca articol de cosmetică, în scopuri igienice şi pentru parfumare.

 

Apa comunală – tip de apă reziduală, colectată şi evacuată în comun cu toate apele din care se compune. Constă din ape uzate şi resturi lichide de toate categoriile din locuinţe (din lavuare, chiuvete) cât şi din apele de canalizare de la staţiile de pompare şi de curăţare a apelor subterane. Apa ce ţine de gospodăria orăşenească, folosită, îmbibată cu deşeuri casnice (de gospodărie şi fecale).

 

Apa de condensare – apa obţinută prin lichefierea vaporilor de apă (a face să devină mai dens, a lichefia), formată în urma condensării vaporilor de apă din aerul solului pe suprafaţa particulelor de sol sub orice formă. Condensarea vaporilor de apă poate fi observată în orice tip de sol la scăderea temperaturii. Aerul se socoate saturat cu vapori de apă atunci când umiditatea solului depăşeşte limita superioară a umidităţii solului de ofilire constantă a plantelor. Acest fenomen poate fi observat noaptea, când temperatura de la suprafaţa solului se coboară mai jos de temperatura de formare a picăturilor de rouă:vaporii de apă din atmosferă cad pe suprafaţa solului sub formă lichidă. Apa de condensare, de condens poate fi întâlnită şi în alte domenii. De exemplu, apa de condens industrial din turnurile de răcire ale termocentralelor,combinatelor etc.

 

Apa de conductă  apa ce curge sau este transportată prin conducte în scopul alimentării populaţiei cu apă, a industriei sau în scopuri energetice.

 

Apa continentală – întinderi mari de apă, ce leagă părţile uscatului de pe globul pământesc. Apele continentale pot fi stătătoare, de şiroire, curgătoare, de infiltraţie, subterane. După gradul de mineralizare, se pot deosebi ape dulci dure sau sărate. Ele se deplasează sau stagnează pe continente, în dependenţă de poziţie şi de modul de circulare.

 

Apa de constituţie  apa care întră în compoziţia de bază a unei substanţe (de obicei, a mineralelor şi rocilor). Prin eliminarea ei se produce descompunerea substanţei date.

 

Apa de cristalizare  parte din apa chimic legată din sol, care se găseşte ca molecule independente în reţelele cristaline ale unor minerale ale solului unde, legate prin forţe van-der-wals, se cedează cu greutate.

 

Apa care intră în structura compoziţională a cristalelor de minerale (transformată în cristale în timpul solidificării), de exemplu, a pietrei acre: Al2 (SO4)3 x K2SO4 x 24H2O. Se identifică în aceste cristale doar cu ajutorul metodei roentghenografice.

 

Apa crudă – care n-a fost supusă prelucrării termice.

 

Apa curgătoare – apa care, fiind pusă în mişcare sub influenţa gravitaţiei,curge întruna, nu stă pe loc; despre cursul apelor în opoziţie cu cele stătătoare.

 

Apa demineralizată – apa din care au fost extrase (înlăturate) parţial sau total sărurile. Se obţine prin fierbere, distilare, filtrare, coagulare ş.a. Pe cale industrială se practică mai des schimbul de ioni, adică prin folosirea ioniţilor (a cationiţilor sau (şi) a anioniţilor). Necesitatea întrebuinţării acestor ape pe scară largă persistă în raioanele cu rezerve limitate de apă potabilă în care populaţia e nevoită să folosească apa de mare ca apă potabilă sau în raioanele,în care apa de băut are un nivel înalt de mineralizare.

 

Sinonime: apa desalinizată, apa dedurizată.

 

Apa dezgheţată – este apa provenită în urma topirii formelor solide ale apei:gheaţa sau zăpada. Are proprietăţi uimitoare şi este considerată o varietate a apei vii. Sporeşte solubilitatea substanţelor chimice, stimulează creşterea plantelor, are proprietăţi bactericide, contribuie la formarea humusului etc. Ca şi în cazul apei magnetizate, este indicată şi binevenită la ridicarea tonusului vital şi în profilaxia multor boli.

 

Apa disponibilă  apa accesibilă. Sinonime: apa utilă.

 

Apa distilată  apa lipsită de săruri în urma procesului de distilare: fierberea, evaporarea şi condensarea vaporilor de apă sub acţiunea temperaturii. Apa provenită din evaporarea unui lichid şi apoi condensată într-un sistem răcitor. Vaporii se obţin cu scopul separării acestui lichid de corpuscule nevolatile sau dintr-un amestec de lichide diferite. Lichid obţinut prin condensarea vaporilor în procesul distilării unui amestec. Apa distilată de impurităţi în laborator.

 

Apa de difuzie, de difuziune  apa obţinută în urma procesului de difuziune (procesul pătrunderii reciproce a particulelor unei substanţe în masa altei au interacţiunea lor). Moleculele de apă care pătrund în masa unui corp cu care vin în contact.

 

Apa de drenaj  apa obţinută în urma eliminării excesului de apă dintr-un sol mlăştinos cu ajutorul drenurilor sau prin reţeaua de drenaj (drenaj uscarea pământului prin intermediul sistemului de tranşee şi ţevi şi de asemenea însuşi sistemul de tranşee şi ţevi).

 

Apa dulce – apele naturale cu un conţinut neînsemnat de săruri. Ele constituie circa 2,7% din toate apele Biosferei şi reprezintă sursa principală de apă potabilă. Principalul criteriu de determinare a apelor dulci este mineralizarea (cantitatea de săruri ce se conţine într-o unitate de volum).Graniţa de diferenţiere a apelor dulci de cele minerale este mineralizareade1 g/l, deşi se cunosc multe ape minerale cu proprietăţi uimitoare ce au mineralizarea mai mică de 1 g/l. Dacă mineralizarea este mai joasă decât0,2 g/l, apa se consideră ultra dulce. De obicei, apele dulci sunt hidrocarbonatice şi rar conţin ioni de clor şi de sulfaţi.

 

Apa dură – apele naturale ce au în compoziţia lor cantităţi însemnate de calciu şi de magneziu. Duritatea este determinată în special de prezenţa ionilor de calciu şi de magneziu şi se exprimă prin suma durităţii temporare (prezenţa bicarbonaţilor de calciu şi de magneziu, ce se precipită la fierbere) şi a durităţii permanente (determinată de prezenţa clorurilor şi a sulfaţilor). În Republica Moldova duritatea apei se exprimă prin suma miliechivalenţilor (mval) ionilor de calciu şi de magneziu ce se conţin în 1 l apă. Un miliechivalent de duritate corespunde conţinutului de 20,04 mg/l Ca2+ sau 12,16 mg/l Mg2+.Apa ce are duritatea de 4-8 mval/l se consideră apa cu duritate medie, iar cea în care acest indice este 8-12 şi mai mult – foarte dură. În apa de băut duritatea admisibilă este 7, iar în apele neprelucrate – până ia 9. În ţările ce nu aparţin spaţiului post sovietic, duritatea apei se măsoară în alte unităţi. Apa cu un conţinut mai sporit de bicarbonat de calciu are proprietatea de a fierbe mai încet (greu) decât apa potabilă.

 

Apa endogenă – apa preparată permanent de organismele vii se numeşte endogenă. De exemplu, pentru funcţionarea normală a organismului uman, sunt necesari circa 10 l de apă zilnic; după cum ştim, 2,0 l omul bea şi le primeşte cu apa şi alimentele, ceilalţi îi fabrică” singur: 1,5 l îi înghite cu saliva, circa 1,5 l furnizează stomacul sub forma de suc gastric, iar pancreasul – circa 0,7; 3 l de apă vin din sucurile intestinale, iar 1,5 l dă fierea. Din lumea animalelor: şoarecele săritor niciodată nu bea apă chiar şi atunci când în jur este multă apă, adică îi este suficientă numai apa produsă de propriul organism, apa endogenă, iar mai mult de jumătate din apa pupei viermelui de mătase o constituie apa endogenă. Cactuşii, ca reprezentanţi ai lumii plantelor, de exemplu, produc apa endogenă acumulând elementele necesare din aer şi din substanţele acumulate în cantităţi mari timp îndelungat.

 

Apa eutroficată  apa de suprafaţă, în care se dezvoltă din abundenţă algele în urma poluării ei. Eutroficarea reprezintă o piedică serioasă în funcţionarea normală a bazinelor mari (la navigaţie) şi a celor mici. În popor acest proces se mai numeşte înflorirea” apei.

 

Apa de exploatare  apa utilizată în hidrocentrale, termocentrale, etc.

 

Apa evacuată  apa evacuată după orice utilizare, formând apa uzată de diverse intensităţi.

 

Apa de etiaj – nivelul celor mai scăzute ape din sezonul cald (iulie-septembrie) ca urmare a lipsei aproape totale de precipitaţii, alimentarea făcându-se numai din subteran cu tendinţe de epuizare.

 

Apa fenică,fenolică – sinonim: apa carbolică.

 

Apa feruginoasă – apa minerală în care componentul specific este reprezentat prin ionii de fier cu conţinutul minim de 0,01 g/l şi care nu depăşeşte 20 mg/l. Ape cu efect curativ.

 

Apa fiartă – apa care ,fiind încălzită până la 100°C, a clocotit câteva clipe, în acest timp are loc formarea abundentă în volumul lichidului a bulelor de aer. La fierberea îndelungată, apa treptat trece din stare lichidă în stare de vapori. Trecerea fazială în timpul fierberii se înfăptuieşte prin evaporare. Varianta a apei moarte.

 

Apa din fisuri  apa pătrunsă (infiltrată) în fisurile unor categorii de roci şi care acţionează în procesul de dezagregare mecanică a acestora.

 

Apa de fântână – apa din pânza freatică captată într-o groapă adâncă săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă (cu pereţii pietruiţi ori betonaţi) pentru a fi utilizată de regulă ca apă potabilă şi în alimentaţie.

 

Apa folosită  apa care a fost folosită în unităţile industriale, în exploatări zootehnice sau în scopuri menajere, încărcată cu diverse impurităţi, toxine,ş.a. şi care conţine, de obicei, însemnate cantităţi de substanţe nutritive sub formă organică sau minerală. Apele folosite pot fi deversate pe sol pentru a fi epurate. De asemenea, pot fi utilizate pe terenurile agricole pentru irigare după o prealabilă purificare prin procedee mecanice, chimice, biologice sau fără ele. Această apă poate fi utilizată, de exemplu, în industria de obţinere a zahărului, după care la udarea plantelor agricole, servesc totodată şi ca fertilizant al solului.

 

Apa folositoare – sinonim: apa utilă.

 

Apa fosilă  apa provenită din bazinele marine sau lacustre care a saturat sedimentele în procesul depunerii lor.

 

Apa freatică  apa din partea superioară a frangului capilar ce nu ocupă toţi porii solului. Ape subterane, gravitaţionale, fără presiune, situate în primul strat de la suprafaţa pământului. Ape subpământene, situate în imediată apropiere de suprafaţa pământului. Trecând prin straturile de nisip la o anumită adâncime, ele se adună într-un strat de apă, situat pe o rocă de tipul lutului ce nudă drumul apei. La săparea fântânilor şi a fântânilor arteziene, trebuie de ştiut la ce nivel se află apele freatice şi să se ţină cont de acest lucru. Primăvara, când straturile superioare ale solului se înmoaie de la topirea zăpezii, nivelul lor creşte, iar iarna – scade. Sinonim: apa de sol.

 

Apa funiculară – formă de apă a solului care se mişca şi se reţine pe părticelele de sol sub acţiunea forţelor de greutate şi a celor capilare în dependenţă de plenitudinea porilor cu apă.

 

Când apa liberă, mişcând-se pe particulele de sol, poate forma o reţea neîntreruptă, această apă se numeşte funiculară.

 

Apa gazată – orice tip de apă ce corespunde cerinţelor de apă potabilă şi saturată în mod artificial cu unul din gaze sau cu câteva paralel. Cea mai largă răspândire o are saturarea apei cu dioxid de carbon, ceea ce reprezintă o imitaţie a apei naturale gazoase. Calităţile gustative ale apelor naturale gazoase,ce conţin dioxid de carbon sunt înalte. Se consideră greşit că orice formă şi îmbinare a apei cu CO2 este la fel de folositoare ca şi cea naturală, în ultimul timp CO2 este suprasolicitat la îmbutelierea băuturilor nealcoolice (şi alcoolice) care, într-un anumit sens, le imită pe cele naturale. Cercetările de ultimă oră demonstrează acţiunea negativă, dăunătoare a acestei băuturi asupra sănătăţii copiilor noştri. Organismul uman elimină bioxidul de carbon ca pe o substanţă netrebuincioasă, iar noi îl introducem cu forţa şi ne place mult.

 

Apa gazoasă – apa naturală cu conţinut ridicat de gaze: metan, hidrogen sulfurat, bioxid de carbon, azot şi (sau) alte gaze. Gazele se pot conţine separat sau împreună cu dominarea unuia dintre ele. De obicei, posedă proprietăţi tămăduitoare.

 

Apa de gravitaţie, gravitaţională – formă de apă a solului ce se prelinge, nereţinută de forţele de absorbţie sau capilare, care se deplasează prin porii necapilari ai solului sub influenţa forţei de gravitaţie.

 

Apa grea – apa în a cărei moleculă atomul de hidrogen este înlocuit cu izotopul greu al hidrogenului – deuteriul. În afară de apa grea, se cunoaşte apa supergrea (T2O, T – tritiu) şi de asemenea apa grea în molecula căreia sunt înlocuiţi atomii de oxigen cu masa = 16 prin izotopii săi mai grei (izotopul se deosebeşte de alţi atomi ai aceluiaşi element prin masa sa atomică). Această situaţie îi conferă apei proprietăţi deosebite. Apa grea încetineşte procesele biologice, are acţiune oprimatoare asupra organismelor vii şi a celui uman, inclusiv se consideră o variantă a apei moarte. Sinonim: apa izotopică.

 

Apa de grindină provine din grindină (precipitaţii atmosferice sub forma unor bucăţele de gheaţă, provenite prin îngheţarea picăturilor de ploaie). Variantă a apei atmosferice, ce aminteşte apa meteorică, a cărei rezidiu uscat nu depăşeşte 30 mg/l. Posedă proprietăţi asemănătoare cu cele ale apei dezgheţate, dar din cauza acţiunii distrugătoare asupra gospodăriilor săteşti nu se vorbeşte despre proprietăţile ei uimitoare. Sinonim: apa de piatră.

 

Apa de hidratare – parte din apa legată chimic din sol, reţinută prin forţe electrostatice în jurul ionilor schimbabili sau ale fragmentelor de cristale ale mineralelor argiloase din sol. Se conţine în materialele ce au proprietatea de a se combina cu apa, de a absorbi umezeala.

 

Apa hidrocarbonatică – apa în care ionii de HCO3 domină în formă naturală şi este caracteristică raioanelor cu intruzii tinere ca Narzan, Borjomi ş.a. Dacă în aceste ape sunt prezenţi şi ionii de natriu, acţiunea lor simultană condiţionează alcalinizarea conţinutului stomacal, modificând astfel balanţa acido-bazică.

 

Apa higroscopică – apa ce se conţine în materialele ce au proprietatea de a absorbi apa din atmosferă, forma de apă a solului, aflată sub influenţa forţelor de absorbţie sau care îşi au originea în particulele solide ale solului. Corespunde apei care poate fi absorbită de partea solida a solului din vapori de apă conţinuţi în aerul solului. Apa higroscopică poate fi considerată şi apa liberă din capilare. Ea reprezintă vaporii de apă absorbiţi de particulele solului conţinuţi anterior în atmosferă. Apa higroscopică nu poate fi asimilată de către plante.

 

Apa homotermală – apa care la izvorâre are temperatura de 37-42°C. Apa minerală, prezintă o înaltă valoare curativ-terapeutică, deoarece pe lângă compoziţia chimică deosebită mai are şi o temperatură cu un diapazon larg de întrebuinţare şi, în cazul folosirii ei în calitate de băi, nu necesită încălzire suplimentară.

 

Apa imobilizată – apa ale cărei molecule se află înăuntrul celulelor, dar r intră în compoziţia membranelor ionice. Este mai uşoară decât apa de hidratări.

 

Apa inaccesibilă – nici pe departe nu toată apa din sol e accesibilă plantelor. Dacă conţinutul de apă din sol este mai mic decât două higroscopicităţi maxime, seminţele n-o pot absorbi din sol, deşi ea se conţin în cantităţi destul de mari. Această apă rămasă fără solicitare a fost denumită rezerva moartă de apă din sol sau apa neaccesibilă pentru plante. Cercetările demonstrează că rezerva moartă de apă din sol variază între 1,5-3,1 higroscopicităţi maxime. Mai mult decât atât, această cantitate de apă este echivalentă cu mărimea coeficientului de ofilire a plantelor (adică cantitatea de apă rămasă în sol), după ofilirea îndelungată a plantelor. Cantitatea de apă neaccesibilă depinde atât de tipul de sol, cât şi de tipul plantelor. Astfel solurile nisipoase au o rezervă mai mică de apă neaccesibilă, în timp ce cele lutoase (argiloase) conţin cantităţi însemnate de apă neaccesibilă. Aceasta depinde de faptul cât de bogate sunt aceste soluri în particule coloidale ce reţin apa. Sinonim: apă neaccesibilă.

 

Apa industrială – apa naturală tratată ori netratată ce posedă calităţile necesare pentru a fi utilizată în diferite scopuri industriale (spălătorii, curăţătorii, vopsitorii, pielării, fabrici de zahăr etc.). După folosire, apele industriale trebuie supuse unor epurări corespunzătoare, deoarece conţin impurităţi toxice, ce pot infecta râurile şi lacurile în care se scurg apele reziduale.

 

Apa infectată – apa ce conţine impurităţi dăunătoare, nocive, apa viciată. Sinonim: apa poluată.

 

Apa infiltrată, de infiltraţie – apele care pot fi reţinute de porii capilarelor sau coboară gravitaţional prin goluri şi pori, ajungând până la pânza freatică; ori exfiltrată prin anumite construcţii şi hidroamenajări (diguri, baraje de pământ sau din anrocamente) etc.

 

Apa inofensivă – apa ce nu conţine particule sau proprietăţi dăunătoare sănătăţii, bună de băut, cu siguranţă bună de băut, satisfăcătoare.

 

Apa interstratială – apa ce se află (situată) între două straturi de sprijin, de obicei, argiloase, prin care nu pătrunde, nu se infiltrează apa.

 

Apa interstiţială – apa subpământeană ce umple capilarele dintre particulele depunerilor nisipoase de suprafaţă. Reprezintă un mediu specific pentru diatomee, alge monocelulare şi albastre-verzui, infuzorii, viermi ş.a.

 

Apa iodică, iodoasă – apa minerală în care conţinutul iodului depăşeşte 5 mg/l. Reprezintă o înaltă valoare terapeutică la vindecarea glandei tiroide şi de asemenea în scopuri de profilaxie contra apariţiei guşii endemice.

 

Apa de irigare – apa care poate fi folosită la udarea artificială a solului sau a plantelor printr-un sistem special de canale sau prin stropire în vederea obţinerii unei roade sporite, bogate.

 

Apa izotopică – apa minerală în care atomii elementelor constituente sunt înlocuiţi prin formele lor izotopice (izotopul se deosebeşte de alţi atomi ai aceluiaşi element chimic numai prin masa sa atomică).

 

Apa de izvor – vână de apă ce curge din pământ, şipot: loc de unde îşi ia începutul o apă curgătoare: acolo unde stratul de apă iese la suprafaţa pământului şi formează izvoare. Apa din pânza freatică, ce iese la zi, la contactul a două straturi geologice diferite sau la contactul dintre două forme de micro relief (terasă/luncă, între două straturi) sau simplu, la piciorul unei pante. Apa de izvor este foarte limpede, cu pH-ul = 6,6-7,2, rece cu temperatura de 4-14°C reziduul uscat de 30-100 mg/dm3, calciu 3-14 mg/dm3. Mineralizarea, deşi depinde de natura rocilor solului, în majoritatea cazurilor e joasă. Corespunde pe deplin cerinţelor apei potabile.

 

Apa de imbibiţie – apa fizic legată cu solul, inaccesibilă plantelor, ce împiedică absorbirea de către rădăcini şi a apei accesibile.

 

Apa îngheţată – apa transformată, prefăcută în gheaţă la temperaturi mai joase de zero grade, trecerea apei în stare de gheaţă – apa solidificată în urma îngheţării: grindina, piatra, ţurţuri etc.

 

Apa care nu îngheaţă – formă de apă a solului, ce rămâne în stare lichidă la temperaturi de sub 0°C.

 

Apa întrebuinţată – apa care a fost folosită în unităţile industriale în scopuri menajere sau în exploatări zootehnice, încărcându-se cu diferite impurităţi, toxine, ş.a. şi conţine de obicei însemnate cantităţi de substanţe nutritive în formă organică sau (şi) minerală. Sinonime: apa folosită, apa uzată.

 

Apa de Javel – apa cu proprietăţi de înălbire. Soluţia hipocloritului de caliu (KCIO) şi a clorurii de caliu (KCI), pregătită după reţeta unui chimist francez care a studiat acest efect. Denumirea apei de Javel provine de la localitatea cu aceeaşi denumire, unde din anul 1799, pentru prima dată au început să pregătească această soluţie, trecând clorul prin hidroxidul de caliu la temperaturi joase. Sub acţiunea bioxidului de carbon în soluţie se elimină HCIO ce condiţionează efectul de înălbire. Se foloseşte la fabricile textile şi de hârtie ca înălbitor, dar se consideră foarte costisitoare, în prezent se cunosc multe preparate cu efect analogic, dar mult mai ieftine. Unul dintre ele este apa Labarrac.

 

Apa joasă – nivel scăzut al apelor de navigaţie, (fluviale sau litorale) care pun în primejdie navigaţia. Sinonim: apa de etiaj.

 

Apa jovenilă (juvenilă) – apa formată în straturi permeabile prin condensarea subpământeană a vaporilor, proveniţi din magma ce se formează în zonele magmatice şi metamorfice din ionii de oxigen şi de hidrogen şi se ridică la suprafaţa pământului, mai ales în timpul eruperilor vulcanice. De obicei apa, care n-a fost nici o dată pe suprafaţa pământului. Ea are o mare însemnătate în compensarea unor cantităţi de hidrogen ce se emană în cosmos. Sinonim: apa tânără.

 

Apa Labarrac – apa cu efect înălbitor. În anul 1822 farmacistul francez A. J. Labarrac, acţionând cu clorul asupra Na2CO3 a obţinut un lichid cu efect înălbitor, care a fost numit apa Labarrac. Ea poate substitui pe deplin apa de Javel şi este mai puţin costisitoare. Cu timpul, apa de Javel a fost înlocuită totalmente cu apa Labarrac şi de rând cu clorura de var se foloseşte pe larg ca înălbitor în industria textilă şi de hârtie.

 

Apa de lac – volum imens de apă stătătoare de mare întindere de origine naturală, izolat de uscat prin maluri, cu sau fără scurgere. Apa conţine diferite substanţe a căror componenţă şi cantitate depind de compoziţia chimică a apelor ce nimeresc în el şi de compoziţia rocilor ce constituie albia. Atât compoziţia chimică cât şi cea mecanică variază mult, deoarece ele nu sunt protejate de poluanţii externi, care aduc cu sine multe impurităţi de pe suprafaţa pământului.

 

Apa lecuitoare, de leac – apa minerală în a cărei compoziţie intră unele elemente ca iodul, bromul, fierul, unele gaze, au temperaturi ridicate ori alte particularităţi distinctive. Particularităţile compoziţiei îi conferă proprietăţi active de acţiune favorabilă asupra organismului uman, ceea ce le face exclusive ca remediu tămăduitor. Sinonim: apa tămăduitoare.

 

Apa legată – apa puternic unită cu substanţele coloidale, formând pelicula apoasă a coloizilor. Apa legată nu dizolvă substanţele solubile în apa obişnuita (dizolvabile). în procesul de creştere şi dezvoltare a plantelor, la coacerea fructelor şi a seminţelor se modifică raportul dintre apa legată şi apa libera Diminuarea cantitativă a apei legate serveşte drept dovadă a modificărilor de îmbătrânire a sistemului coloidal din organismele vii. Apa legată poate fi înlăturata numai la încălzirea obiectelor de cercetare până la temperatura de 105-110°C.

 

Apa legată chimic – apa chimic legată cu substanţa, a cărei parte componentă are forma de molecule de H2O. Se formează aparte, doar la descompunerea substanţei:

 

Ca(OH)2 = CaO + H20

 

Apa legată chimic ce intră în compoziţia particulelor de sol nu participă la procesele fizice din sol. Rămâne în sol şi la uscarea lui până la temperatura de 105°C. În compoziţia ei intră şi apa de constituţie, de cristalizare, higroscopică de hidratare ş.a.

 

Apa legată labil – parte din apa solului ce corespunde aproximativ apei peliculare. Sinonim: apa sorbită.

 

Apa liberă – parte din apa solului care se mişcă şi este reţinută de particulele de sol sub acţiunea forţelor gravitaţionale şi de capilaritate, în dependenţă de umplerea porilor cu apă. Adică constă din apă gravitaţională şi capilară. Plantele asimilează uşor atât apa gravitaţională cât şi pe cea capilară din sol. Dacă capilarele sunt izolate unul de altul, apa se numeşte pendulară. Starea ei se află în strictă dependenţă de gradul de mobilitate a apei din sol. Apa liberă din capilarele solului poate forma şi o reţea neîntreruptă, în acest caz apa se numeşte funiculară. Sinonim: apa nelegată chimic.

 

Apa lichidă – apa care are proprietatea de a curge şi de a lua forma vasului în care se află, poate fi folosită ca băutură, sau apa sub formă de precipitaţii lichide: ploaie, gheaţă, rouă etc.

 

Apa liosorbită – apa reţinută de particulele solului din straturile mai îndepărtate. Probabil e în stare lichidă, dar posedă o viscozitate sporită, de aceea mişcarea ei este foarte încetinită şi-i inaccesibilă plantelor. Sinonim: apa peliculară.

 

Apa de lucru – apa destinată unui proces, folosită în lucru, adică în unele procese tehnologice.

 

Apa magmatică – apa care se conţine în magmă, materie silicinoasă topită, bogată în gaze, ce se află în interiorul scoarţei pământeşti. La răcire se formează rocile magmatice şi vulcanice.

 

Apa magnetizată – apa naturală prelucrată cu unde magnetice după care apa capătă proprietăţi diferite de cele ale apei obişnuite şi care poate fi utilizată în economia naţională. Variantă a apei vii.

 

Apa mare – apa care depăşeşte limitele unor dimensiuni mijlocii, de dimensiuni superioare celor obişnuite, de proporţii considerabile.

 

Fază a scurgerii râurilor, cauzată de topirea zăpezilor, şi ploilor suprapuse, sau numai de ploi, caracterizate prin durata mare a scurgerii, mai ales primăvara când se topeşte zăpada sau la începutul verii, uneori toamna.

 

Apa de mare – reprezintă un spaţiu întins de apă sărată de pe suprafaţa globului pământesc în cadrul continentelor sau lângă ţărmurile lor. Este apa mărilor şi oceanelor, al căror volum total alcătuieşte circa 361 mln km cubi. Au o salinitate medie de circa 35% şi e mai densă ca apa dulce. Trăsătura principală este omogenitatea relativă şi caracterul constant în timp al sărurilor principale, a căror solubilitate alcătuieşte 99,9%, precum şi lipsa totală de particule suspendate. Mineralizarea înaltă este de natură originară. Astfel, Marea Mediterană are o mineralizare de circa 33,49 g/l, Marea Neagră – 17,2 g/l, pe când Marea Baltică 3-8 g/l (pentru comparaţie, apa de băut conţine cel mult 1 g/l săruri), în apa de mare de obicei se conţine clorura de natriu (NaCI), de caliu (KCI), de magneziu (MgCI2), de sulfat de calciu (CaSOJ şi de magneziu (MgS04). Se consideră că gustul amărui al apei de mare se datoreşte sărurilor de magneziu. Duritatea apei de mare este de ordinul sutelor de grade. Unitatea compoziţiei sale are o acţiune curativ-terapeutică asupra organismului uman. Apa de mare, de regulă, are culoare bleu, dar culoarea poate fi modificată de dezvoltarea din abundenţă a algelor şi diatomeelor (roşie, verde) sau de prezenţa particulelor solide în suspensie (galbenă, de exemplu), care îi modifică şi transparenţa.

 

Apa de masă – orice tip de apă ce corespunde cerinţelor de apă potabilă. Apa care poate fi folosită ca băutură în timpul mesei. Iniţial se considera apa potrivită pentru pregătirea bucatelor.

 

Apa de mărar – apa ce conţine uleiul eteric al seminţelor de fenicul, cultură, condiment, ce se cultivă şi în Republica Moldova şi care se mai numeşte mărar medicinal. Are efect benefic împotriva balonării la copiii-sugari.

 

Ape medii – debite de mărimi medii.

 

Ape menajere – ape rezultate din activităţile menajere, ce sunt evacuate în canalizarea localităţii, de regulă.

 

Apa mezotropă – apa cu un conţinut nutritiv intermediar între stările oligotrofă şi eutrofă. Apare în mod natural sau ca urmare a unei îmbogăţiri nutritive din afară.

 

Apa metabolică – apa ce se formează în urma schimbului de substanţe, a metabolismului (totalitatea proceselor chimice şi biologice, care au loc în organism şi care asigură reînnoirea materiei vii, precum şi în urma transformărilor substanţelor ce stau la baza vieţii din organismele vii). Ea este foarte concentrată conţinând săruri, zahăr, aminoacizi etc. În rinichi are loc absorbţia inversă a unora dintre ele, inclusiv apa şi formarea urinei. Mecanismul format de rinichi şi de centrul setei în procesul evoluţiei permite dirijarea cantitativă a apei din organism.

 

Apa metalică – apa care are gust sau (şi) culoare metalică.

 

Apa metanică – apa minerală ce conţine metan (gaz incolor fără miros şi inflamabil din grupa hidrocarburilor, folosit drept combustibil şi ca materie primă în industria chimică). Ca şi apele sulfuroase, vorbesc despre un mediu chimic reducător de formare, caracteristic adâncimilor mari ale pământului.

 

Apa meteorică – apa de natură meteorică, prezintă una dintre cele mai curate variante de apă, având o duritate foarte joasă şi un reziduu uscat mai mic de 30-40 mg/l. Provine din condensarea apei atmosferice şi atinge zona pământului sub formă de precipitaţii lichide (ploaie, gheaţă etc.) sau solide (zăpadă, grindină). Conţinutul ridicat al oxigenului şi al dioxidului de carbon din apa de ploaie, de exemplu, îi conferă înalte proprietăţi de dizolvare a carbonaţilor de calciu şi de magneziu din sol, ceea ce le face mai accesibile pentru plante.

 

Apele meteorice întorc pământului apa evaporată de pe suprafaţa mărilor şi oceanelor, lacurilor, solului şi încheie astfel circuitul natural al apei din Natură.

 

Ape mici – debite de ape scăzute într-o perioadă îndelungată de timp a unei faze de regim hidrologic. Sinonim: apa de etiaj.

 

Apa de mină – apa provenită în urma exploatării unei mine.

 

Apa minerală – apa naturală subterană ori de suprafaţă, termală sau rece ce conţine săruri minerale dizolvate, gaze, substanţe biologic active sau (şi) substanţe radioactive. Are temperatură ridicată şi (ori) manifestă proprietăţi curative la administrarea internă sau externă; se caracterizează prin posibilităţi de valorificare industrială. Sistemă multicomponentă, a cărei unitate a compoziţiei are o acţiune benefică asupra organismului uman.

 

Apa minerală – este o apă naturală, ce conţine minerale (mineral – compus neorganic natural cu o compoziţie chimică şi proprietăţi fizice omogene, ce se află la suprafaţă ori în adâncul Pământului şi care servesc ca obiect de dobândire a zăcămintelor). Graniţa de diferenţiere a apelor dulci de cele minerale se consideră mineralizarea de 1 g/l, deşi multe ape minerale au o mineralizare ce cedează acestui indice.

 

Termenul minerală nu corespunde întocmai, deoarece nivelul mineralizării nu este factorul principal în manifestarea proprietăţilor curativ-terapeutice. Apele minerale reprezintă o variantă a apelor subpământene ce nu participă în circuitul natural al apei.

 

Apa mineralizată – apa în care sunt incorporate în mod artificial săruri minerale. Imitaţie a apelor minerale naturale. Se fabrică din săruri chimic pure, conform compoziţiei analogice a unei ape minerale naturale corespunzătoare, însă nu poate fi atinsă similaritatea totală a apelor naturale cu cele imitate. Cele mai mari dificultăţi le prezintă imitarea coloizilor dizolvaţi şi proprietăţile lor.

 

Variantă a apei moarte. Utilizarea lor ca ape de masă este argumentată doar în acele raioane ale lumii, unde apa dulce calitativă este lipsă, în ţările dezvoltate apele mineralizate se folosesc doar pentru băi şi în nici un caz pentru utilizare ca apă de băut.

 

Apa de mentă – extractul de mentă în apă (menta – plantă erbacee mirositoare, perenă cu frunze dinţate şi flori mici albe-trandafirii, dispuse în spice). Se utilizează mai ales în cosmetică (la prepararea şamponului, a pastelor de dinţi şi a elixirului de dinţi, cremelor; în industria alimentară (la fabricarea bomboanelor, gumelor de mestecat, băuturilor nealcoolice etc.) şi în medicină (ca preparat tonizant şi relaxant), în popor ceaiurile de mintă sunt foarte preferate.

 

Apa moale – apa ce are o duritate de până la 4 mval/l. Conţine cantităţi neînsemnate de calciu şi de magneziu sau nu le conţine deloc, în schimb, conţine mai mult sodiu, care îi conferă un gust sălciu. Spală bine şi dizolvă săpunul.

 

Se recomandă persoanelor ce suferă de boli gastro-intestinale şi sunt contraindicate celor ce suferă de boli cardio-vasculare.

 

Apa moartă – apa în care nu pot trăi organismele, apa care provoacă moartea sau care are o acţiune nefavorabilă asupra lor.

 

Se mai consideră apă moartă acea parte din apa solului ce nu poate fi utilizată de către plante, fiind prea puternic reţinută de sol. Include apa legată-chimic, apa higroscopică şi o parte din apa peliculară.

 

De asemenea, zona dintr-o masă de apă în mişcare, în care nu există curenţi de tranzit aşa încât apa pare stătătoare (de exemplu, pe unele braţe ale râurilor). Sinonime: apa fiziologic moartă, apa inaccesibilă.

 

Apa de mâl – apa ce se conţine în precipitatul vâscos, constituit din substanţe minerale şi organice de pe fundul unui bazin de apă sau apa ce se conţine în depunerile formate din particule de substanţe minerale şi vegetale de pe fundul unui bazin de apă (râu, lac, mare), posedând uneori proprietăţi curative.

 

Apa naturală – reprezintă totalitatea apelor din BIOSFERĂ, în compoziţia ei intră diferite macro- şi microelemente. Din punct de vedere chimic, reprezintă un sistem multicomponent în a cărui compoziţie intră substanţe minerale, particule coloidale, inclusiv microorganisme, gaze ş.a. Ele alcătuiesc circa 1,4 mlrd. km3, dintre care apa mărilor şi oceanelor alcătuieşte circa 97,3%, iar cea dulce – doar 2,7%. Indicele de mineralizare al apelor naturale este foarte variat şi cuprinde un diapazon foarte larg: de la 0,2-50 g/l. PH-ul apelor naturale variază între 4-9. Cea mai largă răspândire o au apele naturale cu mineralizarea de până la 1 g/l.

 

Apele naţionale navigabile – apele maritime considerate, potrivit legii, ape maritime interioare: din interiorul ţării; sectoarele navigabile ale fluviilor, râurilor, canalelor şi lacurilor şi de asemenea apele navigabile de frontieră: de la malul ţării până la linia de frontieră.

 

Apa de nămol – sinonim: apa de mâl.

 

Apa neaccesibilă – sinonim: apa inaccesibilă.

 

Apa necurgătoare – apa care nu curge, care stă pe loc. Sinonime: apa stagnată, apa stătătoare.

 

Apa neutră – apa de suprafaţă ori subterană ce are reacţie neutră a mediului, care nu are proprietăţi nici de bază, nici de acid, care nu are proprietăţi bine pronunţate. Bazinele naturale cu ape neutre au pH-ul = 6,95-7,30. De asemenea apa neutrală – apa subpământeană ori de suprafaţă care nu are reacţie nici alcalină, nici acidă, nu are caracter nici de bază, nici de acid, este lipsită de proprietăţi bine pronunţate. Ape pe care, conform convenţiilor internaţionale, nu trebuie să se desfăşoare acţiuni militare, să fie amplasate forţe armate.

 

Apa neîncepută – apa de fântână ori de izvor, luată dezdedimineaţă, înaintea altora, căreia oamenii superstiţioşi din timpuri străvechi îi atribuie o putere supranaturală.

 

Apa oxigenată – soluţie apoasă a peroxidului de hidrogen. (Lichid incolor ori albăstrui cu densitatea de 1,45, foarte toxic. Are masa moleculare de 34,02 şi se solidifică la 0,48°C. Este instabilă, capabilă să se descompună cu explozie în oxigen şi apă cu eliminarea unei cantităţi mari de căldură. Soluţia concentrată (de 33%), este un oxidant puternic şi se numeşte perhidrol. Soluţiile apoase sunt mai stabile şi mai des întrebuinţate. Cea mai largă răspândire  are soluţia de 3%: în medicină – ca dezinfectant, în industria textilă şi a hârtiei – ca înălbitor; în cosmetică – la decolorarea părului; în industria alimentară – ca conservant.

 

Apa oligotrofă Apa cu un conţinut foarte scăzut de elemente nutritive, dar care conţine numeroase specii de organisme acvatice, ce sunt reprezentate printr-un număr redus de indivizi. Apa se caracterizează printr-o transparentă sporită, ale cărei straturi superioare sunt bogate în oxigen. Sedimentele sunt colorate în cafeniu şi foarte rar sunt de natura organică.

 

Apa neagră  glaucoma – îmbolnăvirea nervului vizual.

 

Apa peliculara – forma de ă a solului, care se află printre unele straturi intermediare de molecule de apă. Sub influenta forţei de absorbţie, formează pelicule în jurul particulelor de rocă, se deplasează din straturile mai groase spre cele mai subţiri. Apa peliculară favorizează dezvoltarea microorganismelor, dar pentru nutriţia plantelor e insuficientă. Sinonim: apă liosorbită.

 

Apa pendulară – forme de apă liberă a solului, care se mişcă şi se retine pe părticelele de sol sub acţiunea forţelor de greutate şi a celor capilare în dependenţă de plenitudinea porilor cu apă.

 

Daca capilarele sunt puternic izolate unul de altul, apa se numeste apă pendulară.

 

Apa de piatra – sinonim: apa de grindina.

 

Apa pirogenică – apa ce conţine substanţe pirogene (substanţe de natură bacteriană sau animală ce provoacă la om reacţii nedorite: creşterea temperaturii, modificări în compoziţia sângelui, mărirea penetrabilităţii capilarelor s.a. Se formează la descompunerea substanţelor organice fără participarea apei). Apa pirogenică are  acţiune nefavorabilă asupra organismului uman.

 

Apa plată – apa minerală subterană, foarte săraca în săruri dizolvate, fapt care  face să aibă un gust searbăd, fad, leşios, lipsit de expresie, de colorit, insipid. Se consideră a fi cea mai promiţătoare apă de băut în viitor.

 

Apa de ploaie – apa rezultată din picăturile de ploaie sau apă atmosferică sub formă de picături sau depuneri atmosferice sub formă de picături de apă. Este una dintre cele mai curate ape atmosferice, al cărui reziduu uscat constituie doar 30-40 mg/l, Conţinutul ridicat al oxigenului si bioxidului de carbon din această apă contribuie la dizolvarea carbonatului de calciu si de magneziu din sol, sporind astfel accesibilitatea lor pentru plante. Sinonim: apa pluvială.

 

Apa de plumb – apă poluată cu metale grele, în care domină plumbul. De asemenea, soluţia de acetat de plumb, utilizat în special în medicină si în industria textilă.

 

Apa plumburie – apa de culoarea plumbului: negru-gri sau gri-albăstrie. apă plutitoare – gheaţa, gheţarii ce plutesc pe ape.

 

Apa pluvială – apa din precipitaţiile naturale: ploaie, ninsoare, lapoviţă s.a. Sinonim: apă de ploaie.

 

Apa poluată-apa ce are un conţinut sporit de substanţe poluante. Sinonim: apă infectată.

 

Apa potabilă – apă bună de băut, satisfăcătoare, mulţumitoare, destul de bună. Corespunde indicilor sanitaro-igienici, organoleptici, biologici si fizico-chimici, ai STAS-ului 2874-82. Poate fi întrebuinţată în alimentaţie fără a pricinui daune sănătăţii omului. Este una dintre cele mai tainice minuni ale Naturii. Sinonim: apă de băut.

 

Apa precipitabilă – termen folosit în meteorologie. Caracterizează apa  ce s-ar conţine în înălţimea stratului care s-ar obţine, dacă toţi vaporii cuprinşi într-o coloană verticală a atmosferei cu secţiunea de 1 cm2 ar fi condensaţi apă suprafaţă plană orizontală de 1 cm2.

 

Apa proteică – apă care conţine substanţe proteice (substanţe organice complexe care constituie unul din principalii componenţi ai tuturor organismelor vii).

 

Apa pură – reprezintă un amestec de apă uşoară (H2O) şi cantităţi infime de apă grea (D2O) şi hipergrea (T2O) sau în exclusivitate conţine apă uşoară Apa pură conduce curentul electric.

 

Apa purgativă – apa ce conţine sulfat de magneziu, sulfat de natriu ori sarea de Carlo-Vara, care are o acţiune reflectorie asupra intestinului şi care grăbeşte evacuarea conţinutului lui. Practica naturii a fost cu succes însuşită de medicina oficială, care nu numai că a descoperit aceste lucruri, dar le-a şi implementat în tratament, dezvoltând şi perfecţionând metodele de întrebuinţare, în popor e cunoscut efectul soluţiei apoase de purghen” (care are proprietatea de evacuare urgentă a fecalelor). Denumirea ştiinţifică este fenolftaleina.

 

Apa de purjare – apa rezultată în urma curăţirii instalaţiilor de reziduuri evacuată sub un curent de apă la presiune.

 

Apa radioactivă – apa minerală, ce conţine în calitate de component specific unul sau câteva elemente radioactive, de exemplu radiu, a cărui cantitate minimă nu trebuie să depăşească 1011 g/l. Posedă proprietăţi curative.

 

Apa radonică – apa minerală ce conţine radon (element chimic radioactiv, gaz inert, produsul de descompunere a radiului). Apa minerală cu un conţinut scăzut de radon are proprietăţi curative. Se întrebuinţează peroral în cazul aterosclerozei, contribuie la normalizarea funcţiei glandei tiroide, sporeşte funcţia motorică şi de secreţie a stomacului. La administrarea internă norma/24 ore nu trebuie să depăşească 1-3 mqiuri/l.

 

Apa de răcire – apa folosită în multe domenii industriale şi termoenergetice în cadrul procesului tehnologic de răcire.

 

Apa rătăcitoare – sinonim: apa vadozică, apa vădoasă.

 

Apa rece – apa minerală la care temperatura izvorului e de 4-20°C. Apa, care la izvor are temperatura mai joasă de 4°C, se numeşte apa suprarece (superrece).

 

Apa de recirculaţie, apa recirculară – apa care, fiind folosită într-un proces, este reintrodusă după folosire şi e posibilă o eventuală tratare. De exemplu, la termocentrale, în lipsa unor debite suficiente, apa se recirculează.

 

Apa regalăaqua regia – amestec format din trei părţi de acid clorhidric şi o parte de acid azotic. Soluţie transparentă, incoloră, care se îngălbeneşte repede, emanând miros de clor şi care posedă proprietăţi pronunţate de oxidant. Este un bun dizolvant al metalelor nobile, inclusiv al aurului. Proprietatea acestui amestec de a dizolva regele metalelor”, aurul – era cunoscută încă alchimiştilor. Din acest motiv a fost numită apă regală. Ea are o acţiune mult mai puternică decât HCI sau HNO3 luaţi separat, ceea ce se explică prin eliminarea clorului liber:

 

3 HCL + HN03 = NOCL + CL2 + 2H2O

 

Apa regală se foloseşte ca dizolvant al aurului şi platinei, în laboratoare de cercetări, în practica stomatologică. Deoarece este puţin stabilă, se prepară înainte de utilizare. Sinonim: apa tare.

 

Apa reziduală – apa constituită din apele comunale, cele industriale şi cele atmosferice. Se acumulează în colectoare speciale şi după o prelucrare corespunzătoare, cu scopul de diminuare a nocivităţii, se deversează în mediul înconjurător, de cele mai dese ori, în bazinele naturale de apă. De asemenea, apa care rămâne ca reziduu ce provine din prelucrarea chimică sau fizică a materialelor brute.

 

Preţurile mereu crescânde ale apei de băut sunt dictate nu numai de deficitul ei, ci şi de cheltuielile mereu crescânde, legate de curăţirea apelor reziduale. Sinonim: apa de scurgere.

 

Apa de râu – apa curgătoare de mare întindere, care se varsă într-un fluviu sau într-un lac. Conţine în soluţie diferite substanţe a căror compoziţie şi densitate depind de compoziţia chimică a apelor ce alimentează râul şi, de asemenea, de compoziţia şi proprietăţile solului ce compun albia apei. Compoziţia chimică şi mecanică a apei de râu variază puternic, deoarece râurile nu sunt protejate de poluarea externă şi se alimentează mai mult cu apele ce duc cu sine de pe suprafaţa pământului multe amestecuri.

 

Apa salmastră – apa naturală cu conţinutul de săruri intermediar intre apa dulce şi apa sărată, salinitatea alcătuind 4-23%.

 

Saramura – apa în care concentraţia sărurilor depăşeşte 50 g/l.

 

Apa sălcie – apa care are un gust neplăcut de leşie, leşietic (leşie – apă fiartă cu cărbune de lemn, ce se folosea în trecut la spălatul părului şi a rufelor). Gustul este provocat de prezenţa din abundenţă a natriului (sodiul)

 

Apa sărată – apa naturală din mări, lacuri, ocnele de sare, în care salinitatea depăşeşte 24%, iar în cele adânci – 600 g/l apa.

 

Apa de Seliters (Zeliters) – apa izvoarelor minerale din Zeliters (Oberzeliters Niderzeliters – Germania) şi de asemenea orice apă de masă mineralizată analogic după compoziţie, pregătită prin adăugarea sărurilor alcaline la apa de băut şi saturarea ei cu dioxid de carbon, în trecut aşa se numea orice apă gazată de masă şi se zicea: să bem apa de zeliters, dar nu minerală cum zicem noi astăzi.

 

Apa sâmbetei – se zice în popor despre ceva, care dispare pentru totdeauna, se prăpădeşte.

 

Apa de scurgere – apa care se scurge după ploaie, apele poluate cu deşeuri, resturi fecale, deşeuri industriale. De asemenea apa care iese încet dintr-un recipient şi în cantităţi mici (şuvoaie, torente de apă). Sinonim: apa reziduală.

 

Apa sfântă – aşa era numită de către ateişti apa argintată, avându-se în vedere că la obţinerea ei se foloseşte crucea şi (sau) vasele de argint. Biserica, însă, socoate că acesta nu este elementul principal. Mult mai însemnată, susţine ea, este rugăciunea ţinută deasupra ei. Sinonim: agheasma.

 

Apa silicică – apa minerală care are ca component special acidul silicic (H2SiO3) cu conţinutul minim de 0,075 g/l. Sinonim: apa cu acid silicic.

 

Apa sinclinală – cuta concavă a stratului de apă, cantonată într-un sinclinal, în majoritatea cazurilor sub presiune.

 

Apa sodică – apa minerală cu conţinut înalt de bicarbonat de sodiu. De asemenea, apa mineralizată cu adaos de bicarbonat de sodiu, numit şi soda alimentară. De obicei, gazată.

 

Apa de sol – parte din apa solului, care se mişcă şi se menţine pe particulele de sol de către forţele de absorbţie, adică de forţele care interacţionează nemijlocit între moleculele de apă şi suprafaţa particulelor de sol. Ca apă de sol poate fi socotită şi apa legată, peliculară, de hidratare, chimic-legată, higroscopică, adsorbită etc. De obicei, sunt ape ce se află în straturile superioare ale pământului. Se conţine în sol sub diferite forme, ce se deosebesc după mobilitate şi accesibilitate pentru plante. Se întâlneşte apă de sol puternic şi slab legată, liberă (gravitaţională şi capilară) şi sub formă de vapori. Sinonim: apa freatică.

 

Apa solidă – apa ce se află în stare de agregare solidă: zăpada, gheaţa, grindina etc.

 

Apa de spălare – apa utilizată la spălarea utilajului de laborator şi la spălătoriile industriale, încărcată cu reziduuri specifice după întrebuinţare.

 

Apa stagnată – apa subterană ori acumulată care, datorită condiţiilor topografice şi litografice nu circulă şi nu este împrospătată. Sinonim: apa stătătoare.

 

Apa stătătoare – care nu curge, care stă pe loc, stagnată. De obicei, e apa care ocupă depresiuni mai mari sau mai mici ale scoarţei, fiind de regulă lipsite de scurgere (lacuri, bălţi, mlaştini). Sinonim: apa stagnată.

 

Apa sterilă – apa lipsită totalmente de microorganisme sub influenţa factorilor fizici şi (sau) chimici. Faţă de majoritatea mijloacelor de sterilizare, cei mai rezistenţi sunt sporii microbilor. De aceea posibilitatea folosirii diferitelor mijloace pentru sterilizare se evaluează anume prin capacitatea sporocidă a mijlocului evaluat, ce se manifestă în termenele acceptabile. Mijloacele şi metodele folosite în practică trebuie să fie efective, inofensive şi să nu deterioreze (defecteze, strice) obiectul sterilizat. Apa sterilă (sterilizată) se utilizează în diferite domenii: medicină, instituţii ştiinţifice, cosmetică, industria alimentară, farmacologie etc.

 

Apa strâmtorală – apa din strâmtori: marine, fluviale etc.

 

Apa structurală – apa puternic legată de particulele coloidale, formând membrana apoasă a coloizilor. E imobilizată, are densitate înaltă, nu dizolvă substanţele ce se dizolvă în apa obişnuită, intră în compoziţia coloizilor hidrofili de tipul albuminelor, îngheaţă la temperaturi mai joase decât apa obişnuită. Raportul dintre apa structurală şi cea liberă din celulele organismelor vii are o importanţă definitorie de îmbătrânire” a organismelor. Cu cât celulele conţin mai multă apă structurală, cu atât organismele sunt mai tinere”.

 

Apa structural-liberă – apa care se instalează, care se amplasează în deşeurile unor structuri, de exemplu a mineralelor. Ea poate fi descoperită, identificată la încălzirea obiectului studiat.

 

Apa subpământeană – apa ce se află sub acoperişul pământului. Se formează în urma strecurării apei ce cade pe pământ, condensării vaporilor de apă ce pătrund din atmosferă, la răcirea magmei de la mari adâncimi etc. De aceea ele sunt foarte diferite. Importanţa definitivă o are strecurarea apei lichide de pe suprafaţa pământului, infiltrarea apelor de suprafaţă şi a celor atmosferice prin straturile apopermeabile în dependenţă de compoziţia fizico-chimică a rocilor prin care trece, se schimbă şi compoziţia apei. Are loc reacţia de schimb: în sol trece amoniacul din apă, acidul fosforic, sărurile de caliu ş.a. în afară de aceasta, apele subpământene se purifică de particulele suspendate şi devin o bună sursă pentru asigurarea cu apă de băut. Apele subpământene conţin şi diferiţi compuşi organici şi neorganici, gaze. După cantitatea de substanţe minerale dizolvate, se deosebesc ape subpământene dulci, minerale, saramure. De obicei, au proprietăţi curative.

 

Trecând prin rocile solubile ale solului, apele subpământene le dizolvă, le alcalinizează şi în adâncimi se formează deserturi mari: peşteri, fântâni şi regiuni întinse de depresiuni, labirinte subpământene şi galerii imense etc. Exploatarea apelor subpământene reprezintă una din cauzele fenomenului alunecărilor de teren. Stratul superior de pământ alunecă în jos pe panta muiată de apa subpământeană. Pentru preîntâmpinarea alunecărilor de teren, e nevoie de întărirea pantelor în aceste locuri.

 

Apa subterană – apa care se află sub pământ, subpământeană. De obicei, apa acumulată în porii, fisurile sau golurile rocilor, în majoritatea cazurilor ape de infiltraţie şi în cazul unor rezerve suficiente reprezintă o sursă promiţătoare de apă potabilă. Apele subterane pot fi situate: 1) deasupra talvegurilor pe care le alimentează şi se numesc ape subterane active; 2) sub talveguri, numite ape subterane profunde, care pot fi scoase la suprafaţă (exploatate) prin foraje, artezian sau prin pompare.

 

Apele subterane pot fi: dulci, dure sau sărate. Sinonim: apa subpământeană.

 

Apa sulfatică – apa care conţine sulfaţi, săruri ale acidului sulfuric, în care anionii dominanţi sunt cei de SO42- . De obicei, sunt bogate în bacterii desulfuratoare, care reduc sulfaţii, formând sulfura de hidrogen (H2S), care vopseşte nămolurile curative în culoare neagră. Uneori, aceasta provoacă şi moartea peştilor din bazinele de apă. în condiţii umede, provoacă corozia construcţiilor metalice, ţevilor de la utilajul petrolier etc. în unele cazuri, apele sulfatice reprezintă simpla dizolvare a sulfaţilor din gipsul ce se conţine în straturile prin care trece apa. Alteori oxidarea sulfaţilor are loc sub acţiunea apelor de zăcământ.

 

Apele sulfatice manifestă o acţiune excitantă asupra membranelor mucoase ale intestinului, sporind funcţiile lui motorice. Cele ce conţin paralel şi săruri de magneziu, sporesc formarea fierii, optimizând astfel conţinutul bilirubinei şi al acizilor graşi din organism.

 

Apa sulfhidrică – apa ce conţine hidrogen sulfurat – gaz incolor cu miros specific înţepător sau în cantităţi nu mai mici de 10 mg/l. În apele sulfhidrice pH-ul e de până la 6,5. Dacă acest indice are valoarea 6,5-7,5, apa se numeşte sulfhidrico-sulfuroasă, iar dacă pH-ul e de 7,5 şi mai mult – sulfuroasă.

 

Gazele dizolvate în apa minerală mărturisesc despre condiţiile geologice în care a avut loc formarea acestor ape. Astfel prezenţa sulfuri! de hidrogen mărturiseşte despre un mediu chimic de reducere, caracteristic straturilor adânci ale pământului. Nu în zadar apele ce conţin clorura de natriu sau clorura de natriu şi de calciu în prezenţa cantităţilor mari de H2S (mai mult de 120 mg/l) sunt atribuite raioanelor posesoare de zăcăminte de petrol. Apele cu conţinutul sulfurii de hidrogen mic şi mediu (de la 120-10 mg/l) în prezenţa sulfaţilor de calciu sunt mult mai răspândite şi sunt atribuite zăcămintelor de gips.

 

Apele minerale ce conţin hidrogen sulfurat sporesc conţinutul compuşilor sulfuroşi din ţesutul ficatului, ceea ce are o mare însemnătate la reglarea metabolismului albuminic în ficat. Sunt foarte binevenite în cazul îmbolnăvirilor de ficat, endocrine, a organelor tractului gastro-intestinal şi sunt recomandate în scopuri de profilaxie, precum şi curative.

 

Apa sulfuroasă – apa subterană care, datorită condiţiilor geologice de cantonare capătă un caracter sulfuros. Apa ce conţine sulf sau (şi) compuşi naturali ai sulfului cu metalele şi cu unele nemetale. Dacă pH-ul lor e de 6,5-7,5, ele se numesc sulfhidrico-sulfuroase, iar dacă pH-ul depăşeşte valoarea de 7,5, apa se numeşte sulfuroasă. Aceste ape sunt de neînlocuit la înfăptuirea metabolismului albuminic din ficat, deoarece măresc conţinutul compuşilor sulfuroşi din ţesuturile ficatului. Apele sulfuroase au o mare însemnătate la vindecarea bolilor tractului gastro-intestinal, ficatului, glandelor endocrine, cât şi în profilaxia lor.

 

Apa de suprafaţă – sunt apele uscatului şi constituie un volum neînsemnat – 0,07%, inclusiv gheţarii polari. Acestea sunt apele râurilor şi lacurilor. O mare parte din ele sunt situate în adâncul rocilor, ieşind uneori la suprafaţă sub formă de izvoare. De obicei, acestea sunt apele cantonate pe scobituri, văi, depresiuni ale scoarţei pământeşti şi au origine pluvială, glaciară, mixtă, ce se află în contact cu atmosfera şi sunt afectate de legile hidrosferei şi ale atmosferei.

 

Apa suspendată – apa în stare puţin mobilă, îndelungat reţinută prin forţe de absorbţie şi capilare, după scurgerea apei gravitaţionale în partea superioară a profilului de sol, fără a fi în legătură cu apa freatică.

 

Apa de şiroire – apa de ploaie care, la contact cu solul, se scurge sub formă de firişoare mici (şiroaie).

 

Apa tămăduitoare – apa minerală în a cărei compoziţie intră unele elemente ca: iodul, bromul, fierul etc. în cantităţi deosebite, gaze (CO2, SO2 etc.), are temperatura ridicată sau o altă particularitate deosebită de apa obişnuită. Particularităţile compoziţiei îi conferă proprietăţi active ce au o acţiune benefică asupra organismului uman, ceea ce o face exclusivă în întrebuinţare ca remediu tămăduitor. Sinonim: apa lecuitoare.

 

Apa tare – numele popular al apei regale. Uneori se are în vedere apa ce conţine alcool, ce are grade de tărie alcoolică, alteori se au în vedere formele solide ale apei. Sinonim: apa dură.

 

Apa tectonică – apa obţinută în urma mişcărilor şi deplasărilor scoarţei terestre, ori apa subterană, cantonată în zone afectate tectonic.

 

Apa tehnică – apa care de obicei se foloseşte la întreprinderile industriale ca agent de răcire sau în calitate de hidrotransport la termoelectrocentrale etc.

 

Apa teritorială – ape marine, oceanice ori chiar fluviale care, conform reglementărilor internaţionale, sunt arondate unui stat, ce are drept de control şi exploatare economică în zona arondată. Fâşiile de apă care mărginesc coastele unui stat riveran, făcând parte integrantă din teritoriul lui.

 

Apa termală – apa naturală care izvorăşte caldă din pământ şi are temperatura mai mare de 20°C. Datorită temperaturii şi compoziţiei sale, această apă are o acţiune benefică asupra stării fiziologice a organismului uman, are un efect terapeutic considerabil la vindecarea reumatismului şi a ulcerului stomacal, bolilor cardio-vasculare şi gastro-intestinale. Cele mai de preţ ape termale sunt cele folosite în calitate de băi.

 

Ape subpământene de la adâncimi mari ce se află sub acţiunea magmei şi care dau naştere la izvoare fierbinţi a căror temperatură atinge 90°C. Apele fierbinţi ce iese de sub pământ se numesc gheizere.

 

Apa subterană cu o temperatură mai ridicată decât media celei mai calde luni ale anului, în funcţie de temperatură, apele termale pot fi:

 

hipotermale, cu temperatura de 20-35°C;

izotermale, cu temperaturi de la 36-41 C;

hipertermale, cu temperaturi mai mari de 42°C.

 

Apa terminală – limita de curgere a unui râu, punctul terminal al şuviţei de apă.

 

Apa fanară – sinonim: apa juvenilă.

 

Apa de trandafir – soluţie cu esenţe aromate de trandafir în alcool, întrebuinţată ca articol în cosmetică.

 

Apa de transpiraţie – apa ce se evaporă prin stomatele plantelor ori lichidul secretat de glandele sudoripare şi care este eliminat prin porii pielii. Cantitatea de apă evaporată de către plante la 1 g de substanţă uscată formată se exprimă prin valoarea numită coeficientul de transpiraţie. Deoarece mărimea lui variază mult pentru caracterizarea procesului de transpiraţie, la plante se foloseşte mărimea inversă a coeficientului de transpiraţie – productivitatea transpiraţiei: cantitatea de substanţă uscată în grame, ce se formează la evaporarea unui litru de apă.

 

Apa de uscat – apele uscatului, de obicei, dulci, sunt apele purtate de râuri şi cele concentrate în lacuri, iazuri, bazine de apă artificiale, canale, mlaştini, ce se conţine în gheţari şi izvoare subpământene. Sinonim: apa de suprafaţă.

 

Apa utilă – apa din sol care poate fi folosită de către plante, fiind în plus în raport cu coeficientul de ofilire, care este de folos, este accesibilă plantelor. Sinonim: accesibilă, disponibilă.

 

Apa utilizată – vezi apa folosită, întrebuinţată.

 

Apa uzată – apa care a fost folosită în unităţile industriale, în exploatări zootehnice sau în scopuri menajere, încărcându-se cu diferite impurităţi, toxine etc. şi care, de obicei, conţine însemnate cantităţi de substanţe nutritive sub formă organică sau minerală. Apele uzate pot fi deversate pe sol pentru a fi epurate. De asemenea pot fi utilizate pe terenurile agricole pentru irigare, după o prealabilă purificare prin procedee mecanice, chimice, biologice etc. Sinonim: apa evacuată.

 

Apa de var – apa rezultată din stingerea varului, utilizată ca liant în construcţii, mortare, zugrăveli etc. sau apa care se formează în urma precipitării unui mineral precipitant de munte, constituit cu preponderenţă din calcar (care la lovituri se desface în diferite direcţii). Sinonim: apa de calciu.

 

Apa vadozică, vădoasă – apa de sub pământ, ce pătrunde de pe suprafaţa solului. Poate fi de infiltrare – ce se prelinge de pe suprafaţa solului şi pătrunde prin crăpături şi deserturi în jos, de condensare – ce se formează din aburul solului. Apa provenită din precipitaţii sau din râuri. Sinonim: apa rătăcitoare.

 

Apa vaporizată – apa în stare de gaz, formată la încălzirea apei lichide prin evaporare, apa transformată în vapori, abur, ce se formează chiar în prezenţa cantităţilor neînsemnate de apă din sol. Apa vaporizată nu ia parte la asigurarea plantei cu apă. Se mişcă din locurile cu elasticitate mare a vaporilor spre cei cu elasticitate scăzută. Ea se poate evapora în aer, dar se poate şi acumula din contul condensării din aer în stare de picături lichide. Cantitatea totală de apă vaporizată din sol constituie circa 0,001% din masa solului şi se mişcă liber prin golurile rocilor muntoase.

 

Apa vie – apa cu acţiune benefică asupra organismului uman. Asemenea proprietăţii poate avea apa fructelor şi a legumelor, poamelor şi ierburilor, însuşiri asemănătoare au apa dezgheţată, magnetizată, structurală, argintată. Sinonim: apa vitală,

 

Apa vârstnică – apa, care se află pe Pământ din timpurile străvechi. Ea ba curge în stare lichidă în râuri şi oceane, ba se îndreaptă spre nori în stare de vapori, ba se transformă în gheaţă, înţepenind în timp de ger. Sinonim: apa bătrână.

 

Apa vulcanică – apa care se formează în timpul erupţiilor vulcanice, în timpul ridicării lavei şi (ori) a răcirii ei. Apa care a provenit în urma acţiunii vulcanilor.

 

Apa de zăcământ – apa care saturează rocile din zona acviferă a unui zăcământ, de exemplu, petrolifer şi parţial rocile din zona gaziferă şi petroliferă. La naştere odată cu formarea petrolului şi se caracterizează printr-o mare concentraţie de clorură de sodiu, prin prezenţa sărurilor de acizi naftenici, a iodului şi bromului. Nu are legătură cu suprafaţa terestră. Se poate extrage şi folosi uneori în scopuri terapeutice şi de obţinere a iodului.

 

Apa de vârstă geologică – cantonată sub forma de (sau) în zăcământ. Apa ce se conţine în stratul de substanţe minerale utile, aflat în scoarţa pământului.

 

Apa subpământeană în care se găsesc astfel de straturi ca cele argilifere, petrolifere etc. Sinonim: apa fosilă.

 

După Taina adevărului despre apa pe care o bem (Ghid practic de cunoaştere a apei).

Chişinău, 2003, autori Nina Cuibari-Frunze şi Adrian Frunze.