Noul director al furnizorului de apă, Valeriu Meșca în inspecție la obiectivele strategice

324

Valeriu Meșca și-a început activitate sa în calitate de directorul general al S.A. „Apă-Canal Chișinău” cu o inspecție la Stația de Epurare, și a Departamentului Mentenanță. Primul obiectiv vizitat a fost Stația de Epurare, unul dintre proiectele investiționale cele mai ambițioase. Astfel, din iunie curent, nămolul de la Stația de Epurare, Chișinău, nu va mai fi deshidrat în saci geotube. Totul se datorează instalării a două centrifugi, care vor prelucra nămolul mult mai repede. Prin urmare, este în plin proces finalizarea construcției plăcilor de beton pe care vor fi amplasate cele două centrifugi. Inițial, va fi instalată o centrifugă, iar după perioada de testare a acesteia va fi instalată și a doua centrifugă. Directorul general al furnizorului de apă, Valeriu Meșca a dat asigurări că instalarea centrifugilor se va face în termini prevăzuți în contract. „Preconizăm treptat să modernizăm întregul proces de epurarea a apelor uzate. La moment am cumpărat din sursele proprii două centrifugi care ne vor permite să tratăm nămolul conform standartelor europene. Această investiție a costat furnizorul de apă circa 8 mil. lei, dar ne va aduce economii. Mai mult, nămolul tratat nu va avea așa umiditate înaltă și va putea fi folosit în agricultură, fără ca să mai fie depozitat în saci geotube”, a declarat Valeriu Meșca, directorul general al S.A. „Apă-Canal Chișinău”.

În cadrul inspecției, directorul general și-a propus să cunoască mai bine întreg procesul de preluare și tratare a apelor uzate. Precizăm, că zilnic în grătarele de la Stația de Epurare sunt stocate câte 15 tone de deșeuri menajere. Prin urmare, mulți consumatori confundă canalizarea cu un coș de gunoi. Printre deșeuri se pot vedea: fie resturi de produse alimentare, sticlă, hărtie, plastic, etc. Situația ar putea deveni una dramatică dacă aceste deșeuri ar ajunge în decantoare. Din cauza deșeurilor se poate bloca activitate pompelor și chiar pot ieși din funcțiune. Cu toate acestea, Stația de Epurare, activează la parametrii normali și reușește să facă față volumului mare de ape uzate. Astfel, zilnic în prelevatorul de la Stație, intră circa 150 mii m cubi de ape uzate, care după tratare sunt deversate în râul Bâc, de unde ulterior este folosită de agricultori la irigarea terenurilor. Decantoarele secundare răspund de ultimul proces de epurare a apei, apa fiind fără deșeuri menajere, și poate fi folosită la irigarea terenurilor agricole și nu numai. Mai mult, nici mirosul nu se simte. Apa este de calitate, fiind verificată periodic de Centrul de Medicină Preventivă În prezent, la Stația de Epurare au loc lucrări de curățire și dezinfectare a cărților unde a fost stocat nămolul.

Ulterior, directorul general a vizitat și Departamentul Metenanță, în cadrul căreia au loc atât lucrări de reparație a utilajelor, macanismelor existente, dar și reparații curente ale blocurilor administrative subordonate furnizorului de apă. Potrivit, șefului Departamentului Metenanță, în prezent, cele 240 de mașini din dotare, majoritatea cărora sunt vechi, sunt  reparate periodic, astfel încât să poată fi funcționale. La moment, pe teritoriul Bazei de producție au loc lucrări de consturcție a unui nou depozit unde vor fi stocate deșeurile, iar ulterior este preconizată să fie construită o spălătorie auto, pentru necesitățile curente. Directorul general, al furnizorului de apă a cerut responsabililor să facă o analiză exactă a cheltuielilor de întreținere a mașinilor din dotare, pentru a vedea, eficiența cost preț, iar ulterior să se decidă fie procurarea mașinilor noi, fie reparația și întreținerea celor existente. La finalul inspecției, Valeriu Meșca a declarat că își propune să continue cu succes proiectele demarate și s-a aratătat mulțumit de faptul că întreprinderea a înregistrat în anul trecut un profit de 9,5 mil. lei. În zilele următoare directorul, va vizita și alte obiective strategice ale întreprinderii și va veni cu un plan de acțiuni menite să mențină indicii economici atinși și de ce nu chiar să îi îmbunătățească.