Participă şi tu la concursul de desene “Povestea apei”, lansat de S.A. „Apă-Canal Chişinău”

239

S.A. “Apă-Canal Chișinău” lansează o nouă ediție a  concursului de desene “Povestea apei”. Motto-ul concursului din anul 2017 este: „Creată de natură – livrată de noi” şi include următoarele aspecte: apa în diferite anotimpuri şi ipostaze, protejarea mediului, inclusiv protecţia şi păstrarea apelor curate, legătura dintre oameni şi apă, economisirea resurselor de apă. La  concurs  pot participa toţi elevii claselor I-IX din mun. Chişinău. Elevii pot participa la concurs doar cu o singură lucrare, executată în acuarelă pe hârtie de formatul A4 (bloc mic de desen) sau A3 (bloc mare de desen). Lucrările trebuie să aibă înscris pe verso, în colţul din stânga jos, următoarele date: – numele şi prenumele autorului, şcoala, clasa, numărul de  telefon al elevului; titlul lucrării, numele şi numărul de telefon al cadrului didactic îndrumător, dacă este cazul. Lucrările selectate vor fi depuse la sediul central al S.A. „Apă-Canal Chişinău”, situat pe str. Albişoara, 38, Centrul de presă, bir. 307 sau in Cancelarie, bir.  311, în zilele lucrătoare, în perioada 11 septembrie – 01 octombrie 2017, între orele 8.00 – 15.00. Desemnarea celor mai bune lucrări şi a elevilor câştigători se va face de juriu, format din cadrele  ale şcolilor, liceelor participante şi reprezentanţii ACC, care vor lua în calcul părerile vizitatorilor standului S.A. „Apă-Canal Chişinău”, amplasat în Piaţa Marii Adunări Naţionale cu ocazia manifestărilor prilejuite de „Ziua Naţională a Vinului”, care vor avea loc pe 7 – 8 octombrie curent. Autorii celor mai bune lucrări vor fi premiaţi cu diplome şi bani. Premiile în bani se vor înmâna în ziua desfăşurării Expoziţiei-concurs.

Expoziţia este la a doua ediţie şi este dedicată Forumului aniversar de 125 de ani de la înfiinţarea S.A. „Apă-Canal Chişinău”.

Anexez: Regulamnetul.

 

                                                    APROBAT

                                                    prin procesul-verbal

  1. 35 din 05.09.2017 al CC

                 REGULAMENTUL

                          Expoziţiei – concurs de desene „Povestea apei 2017” 

 

  1. Acţiunile Expoziţiei-concurs de desene „Povestea apei 2017” este organizată de către S.A. „Apă-Canal Chişinău”.
  2. Expoziţia este la a doua ediţie şi este dedicată Forumului aniversar de 125 de ani de la înfiinţarea S.A. „Apă-Canal Chişinău”. Motto-ul concursului din anul 2017 este: „Creată de natură – livrată de noi” şi include următoarele aspecte: apa în diferite anotimpuri şi ipostaze, protejarea mediului, inclusiv protecţia şi păstrarea apelor curate, legătura dintre oameni şi apă, economisirea resurselor de apă.
  3. Acţiunea cuprinde următoarele etape:

– 11 septembrie 2017                             –  start acţiune;

– 11 septembrie – 1 octombrie 2017      – realizarea şi  depunerea lucrărilor;

– 7 octombrie – 8 octombrie 2017         – evaluarea lucrărilor;

– 8 octombrie  2017                               – premierea câştigătorilor.

  1. La concurs pot participa toţi elevii claselor I-IX din mun. Chişinău.
  2. Sunt consideraţi participanţi elevii, care au depus lucrările (desene) în condiţiile prevederilor prezentului Regulament.
  3. Elevii pot participa la concurs doar cu o singură lucrare, executată în acuarelă pe hârtie de formatul A4 (bloc mic de desen) sau A3 (bloc mare de desen).
  4. Lucrările trebuie să aibă înscris pe verso, în colţul din stânga jos, următoarele date: – numele şi prenumele autorului, şcoala, clasa, numărul de telefon al elevului;

– titlul lucrării, numele şi numărul de telefon al cadrului didactic îndrumător, dacă este cazul.

  1. Lucrările selectate vor fi depuse la sediul central al S.A. „Apă-Canal Chişinău”, situat pe str. Albişoara, 38, Centrul de presă, bir. 307 sau in Cancelarie, bir. 311, în zilele lucrătoare, în perioada 11 septembrie – 01 octombrie 2017, între orele 8.00 – 15.00.
  2. Toate lucrările devin proprietatea S.A. „Apă-Canal Chişinău” şi pot fi utilizate de aceasta în activităţile sale.
  3. Desemnarea celor mai bune lucrări şi a elevilor câştigători se va face de juriu, format din cadrele ale şcolilor, liceelor participante şi reprezentanţii ACC, care vor lua în calcul părerile vizitatorilor standului S.A. „Apă-Canal Chişinău”, amplasat în Piaţa Marii Adunări Naţionale cu ocazia manifestărilor prilejuite de „Ziua Naţională a Vinului”, care vor avea loc pe 7 – 8 octombrie curent.
  4. Autorii celor mai bune lucrări vor fi premiaţi cu diplome şi bani. Premiile în bani se vor înmâna în ziua desfăşurării Expoziţiei-concurs.
  5. Premiile vor fi acordate elevilor în baza unui act de identitate.
    1. Informaţii suplimentare se pot oferi la tel. 022 256 962.

 

 

Serviciul secretariat,

protocol şi relaţii cu publicul