S.A. „ Apă-Canal Chişinău” solicită protejarea contoarelor de apă contra îngheţului

249

S.A. „Apă-Canal Chişinău” vine cu un apel către toţii gestionarii fondului locativ, dar și consumatorii casnici, prin care îi îndeamnă să asigure izolarea termică a locurilor de amplasare a instalațiilor de contorizare.

În această ordine de idei, menţionăm în mod deosebit că, potrivit pct. 33 din „Regulamentul cu privire la serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, aprobat de către Hotărârea Consiliului de administrație al ANRE nr. 271/2015 din 16 decembrie 2015, punctul de delimitare a instalațiilor interne de apă la blocurile locurile locative, se stabilește la ieșirea din contorul instalat în subsolul blocului locativ, iar la consumatorii casnici, punctul de delimitare se stabilește la ieșirea din contorul instalat în căminul de branșare, amplasat în limita teritoriului consumatorului.

Prin urmare, atât gestionarii fondului locativ, cât și consumatorii casnici,  din municipiul Chişinău sunt  obligaţi să întreprindă toate măsurile necesare pentru asigurarea protecţiei contorului de apă la locul de montare şi a vanelor ce echipează branşamentul.

În contextul în care meteorologii au anunţat îngheţuri pentru acest weekend, dar și pentru săptămână viitoare, S.A. „Apă-Canal Chişinău” sugerează consumatorilor să termoizoleze regulamentar gurile de acces la revizii, reţelele interioare de canalizare şi branşamentele.

Pentru evitarea unor avarii precum şi a unor cheltuieli inutile, S.A. „Apă-Canal Chişinău”  protejează  contoarele de apă rece prin izolarea cu materiale speciale a  branşamentelor  şi a  apometrului, lăsând liber doar cadranul de citire a datelor de  consum de apă. De asemenea, capacul de acces care închide căminul este foarte bine ermetizat.

În cazul în care aceste măsuri nu vor fi respectate, există posibilitatea de îngheţ, mai ales pe  timp de  noapte,  când consumul este mai mic.

În cazul în care nu veți îndeplini condițiile solicitate, Operatorul își declină responsabilitatea pentru sistarea ulterioră a furnizării serviciilor de alimentare cu apă, ca urmare a înghețării instalațiilor de contorizare.