9 mai –ziua în care sărbătorim pacea și unitatea în Europa

0
1001

Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial 1945 și Ziua Europei – motive de comemorare și sărbătoare în ziua de 9 mai.

        Anul acesta, comemorăm 75 de ani din ziua în care aliaţii din cel de-al Doilea Război Mondial au obținut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celui mai pustiitor război din istoria continentului european.

       Ultimele bătălii de pe teatrul european de război al celei de-a doua conflagrații mondiale, care au dus la capitularea necondiționată a Germaniei naziste, au avut loc în aprilie și începutul lui mai 1945. Veștile capitulării au fost aflate în Occident pe 8 mai și victoria a fost sărbătorită în mod spontan, această zi fiind proclamată Ziua Victoriei. Cum vestea încetării luptelor în Europa a ajuns în fosta Uniune Sovietică în data de 9 mai, datorită diferenței de fus orar, această dată a fost proclamată Ziua Victoriei.

       Al Doilea Război Mondial a fost un conflict armat, care a mistuit cea mai mare parte a globului, fiind considerat cel mai mare și mai ucigător război neîntrerupt din istoria omenirii și care a provocat moartea a peste 70 de milioane de oameni, aproximativ 3% din populația mondială de la acea vreme. În plus, multe alte persoane au fost rănite grav, au căpătat infirmități pe viață datorită armelor de foc, bombardamentelor clasice sau nucleare, sau datorită experiențelor militare și medicale inumane la care au fost supuse.

       S-a estimat, că acest război a costat 1.000 de miliarde de dolari la valoarea din 1945, fără a se pune la socoteală sumele cheltuite pentru reconstrucția de după război.

       Urmările războiului, inclusiv noile tehnologii și schimbările aranjamentelor geopolitice, culturale și economice, au fost fără precedent, de aceea, trebuie să nu uităm niciodată de semnificația acestui eveniment, pentru a le arăta generațiilor care vin, că doar rațiunea, înțelepciunea, valorile comune, democrația sunt cele care depășesc ura, intoleranța, extremismul și xenofobia.

       Un alt eveniment de anvergură este Ziua Europei, care, anul acesta, va fi marcat online printr-o serie de evenimente, care vin să denote valorile europene pentru locuitorii din Republica Moldova, inițiativă, prin care Uniunea Europeană rămâne aproape de cetățenii țării noastre, în pofida acestei perioade pline de provocări.

       „Ziua Europei marchează valorile care au stat la bazele formării Uniunii Europene și care, timp de 70 de ani de la Declarația Schuman, au guvernat, prin solidarizare și unitate, Statele Membre. Aceste valori ne permit să trăim împreună, să devenim și mai puternici și mai uniți, contrar diferențelor de limbă, cultură, religie și obiceiuri. Solidaritatea este pilonul pe care se bazează funcționarea Uniunii Europene, fiind aplicată în mod special și în relația cu Republica Moldova. Pandemia de Coronavirus cred, că a demonstrat mai mult ca niciodată, că doar prin solidarizare, putem să facem față oricărei provocări și să devenim și mai puternici”, a declarat  Peter Michalko, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

       În anul 2020, la 70 de ani de la semnarea Declarației Schuman, Europa inspiră, mai mult ca niciodată, să fim solidari, responsabili și inovatori, aducând un omagiu numeroșilor europeni, care, din solidaritate, îi ajută pe ceilalți europeni să facă față crizei cauzate de coronavirus.