ACC dezminte imaginile video cu apa din robinet de culoare neagră, ca fiind eronate!

0
191

Ca urmare a filmulețului video, apărut în mass-media, referitor la apa din robinet de culoarea neagră, S.A. ,,Apa-Canal Chișinău” vine cu unele precizări.

Din  filmulețul video postat nu putem deduce nici data exactă, dar nici adresa unde s-a înregistrat această situație.

Mai mult, nici la cancelaria furnizorului de apă, nici la Departamentul dispecerat, dar nici pe emailul întreprinderii acc@acc.md nu a fost înregistrată nici o plângere de acest tip. Iar asta înseamnă că specialiștii noștri nu au prelevat probe de apă pentru a depista cauzele apariției și existența ei și mai ales adresa exactă. Respectiv, acest video nu poate fi considerat o probă elocventă care demonstrează că apa din rețeaua publică din mun. Chișinău are asemenea culoare.

Prin urmare, acest video este tendențios și are o tentă denigratoarea atât asupra imaginii furnizorului de apă, cât și a administrației publice de Chișinău și are drept scop dezinformarea intenționată a opiniei publice.

Video reprezintă o dezinformare crasă, care poate fi tratat drept atac în adresa instituției noastre. Constatăm cu regret utilizarea unui limbaj licenţios, care încalcă normele de etică și morală, iar difuzarea  unor asemenea informații denigratoare are drept scop subminarea autorității și credibilității ACC.

Ținem să vă asigurăm, că specialiștii ACC verifică nonstop calitatea apei, iar în cazul în care consumatorii semnalează nereguli, angajații instituției noastre intervin prompt pentru a înlătura neclaritățile.

Prin urmare, imaginile video sunt doar o insinuare, ce nu a fost confirmată nici până astăzi. Este regretabil faptul, că unele persoane, în mod intenționat, publică informații denigratoare nefondate, care nu sunt probate și conțin subtext politic.