Peste 10000 de consumatori-deserviţi, în septembrie, de către specialiştii Centrul comercial și asistență clienți!

0
267

S.A. „Apă-Canal Chişinău” informează că, pe parcursul lunii septemnrie curent, în scopul soluţionării operative a diverselor situaţii, dar şi pentru achitarea serviciilor prestate s-au adresat circa 10107  consumatori, cu circa 3000 consumatori mai mult decât în luna august. Acest lucru se datorează faptului că în această perioadă prectic s-a încheiat perioada concediilor.

Astfel, specialiştii din cadrul Centrului comercial și asistență clienți a întreprinderii au oferit servicii contabile pentru 1716 consumatori, cu 800 mai mult decât în luna august,  servicii de informare – pentru 316, față de   2920 consumatori. Totodată, 5229   persoane au efectuat achitări în casierie, comparativ cu  3693, de asemenea au fost înregistrate 536  de scrisori, comparativ cu 125 și 76 cereri pentru deschiderea conturilor personale, comparativ cu 700 înregistrate luna trecută.

Reamintim că, începând din februarie curent, consumatorii se pot adresa specialiştilor sus-menţionaţi la centrul Comercial și asistență clienți (biroul 101, str. Albişoara, 38). De menționat, că o dată cu deschiderea Centrului comercial și asistență clienți, numărul consumatorilor deserviți a crescut cu circa 10%. De asemenea, potrivit informației acumulate lunar a crescut cu 10% numărul persoanelor care își doresc conturi personale, dar și numărul celor care își doresc conectarea la serviciile de apă și de canalizare.

În cadrul Centrului, oamenii pot  obţine răspunsuri la orice întrebare ce ţine de domeniul alimentării cu apă şi de canalizare, începând cu solicitarea elaborării condiţiilor tehnice pentru alimentare cu apă şi de canalizare, coordonarea proiectelor de construire a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, perfectarea contractelor de livrare a apei potabile şi evacuare a apelor uzate, până la achitarea facturilor pentru serviciile prestate.

Până în prezent, pe parcursul a unsprezece ani de la crearea Sectorului informare şi achitări, circa 500 de mii de consumatori au primit consultaţii privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare.