S. A. „Apă-Canal Chișinău” se implică în lupta împotriva coronavirusului

0
604

      Criza cauzată de noul coronavirus a creat un val de solidaritate în R. Moldova. Zeci de companii de stat și mulți agenți economici  s-au mobilizat și au făcut donații importante pentru spitalele și cadrele medicale, care luptă cu  nouă tulpină de coronavirus, denumită de Organizația Mondială a Sănătății SARS-CoV-2, și care se răspândește cu repeziciune la nivel global, dar și în R. Moldova.

      În contextul sprijinirii Campaniei de colectare a fondurilor pentru susținerea instituțiilor medicale din capitală, inițiată de Primăria mun. Chișinău, S.A. ,,Apă-Canal Chișinău” se alătură efortului comun al societății, depus în vederea susținerii celor implicați în lupta cu pandemia COVID-19 și consideră, că doar prin măsuri concrete se va reuși oprirea răspândirii virusului.

       ,,În aceste momente extrem de dificile, cum sunt cele prin care trecem acum, este foarte important să dăm dovadă de solidaritate și de responsabilitate. Acțiunile fiecăruia dintre noi contează acum mai mult ca niciodată. Este absolut necesar să ne implicăm, dar dacă nu facem nimic, ci doar ne uităm cu panică la boala care se apropie de noi, îi dăm putere bolii. Considerăm, că în aceste momente de grea cumpănă, responsabilitatea și solidaritatea tuturor întreprinderilor municipale reprezintă soluția că să ieșim cu bine din această criză”,  a menționat dl Anatolie Lichii, directorul general interimar al S.A. ,,Apă-Canal Chișinău”.

       Astfel, administrația furnizorului de apă, împreună cu Comitetul sindical al întreprinderii au decis să se solidarizeze acestui scop nobil și să sprijine cadrele medicale și pacienții infectați, donând un ajutor material în valoare de 100 000,00 lei, care au fost depuși pe  contul bancar deschis în acest scop de municipalitate.       

      În aceste momente de grea cumpănă, responsabilitatea și solidaritatea tuturor reprezintă soluția că să ieșim cu bine din această criză.