de la fondare
Evenimente

Transmiteți indicii contoarelor de apă potabilă doar printr-un mesaj sau apel telefonic!

În contextul decretării stării de urgență în sănătatea publică pe teritoriul Republicii Moldova, ca urmare a pandemiei de coronavirus și din dorința de a asigura măsuri de protecție a sănătății clienților și propriilor angajați, dar și pentru a evita facturarea unui consum estimat, S.A. „Apă-Canal Chişinău îndeamnă consumatorii să utilizeze platforma de autocitire.

În cuprinsul tuturor facturilor este comunicată perioada de autocitire. Datorită acestei metode, consumatorii pot transmite indicii contorului, specialistului delegat din cadrul Direcției comerciale în regim online, sau prin intermediul aplicațiilor mobile. Mai mult, doar pe parcursul anului 2020, prin intermediul rețelelor de socializare Viber, WhatsApp, Telegram circa 1100 consumatori au transmis indicaţiile contoarelor, 117 prin SMS, iar 2667 au efectuat apeluri telefonice.

Astfel, consumatorii vor plăti efectiv consumul real din luna respectivă. Indicii transmiși de consumatori vor constitui baza de calcul a emiterii facturii. În situația în care autocitirea nu este transmisă în condițiile și în termenele indicate în factură, facturarea se va realiza pe baza consumului lunar estimativ al serviciului de alimentare cu apă.

Reamintim, consumatorii pot transmite indicii contorului specialistului delegat din cadrul Direcției comerciale sau prin intermediul rețelelor de socializare Viber, WhatsApp, Telegram etc.

Specialistul delegat pentru introducerea datelor autocitire în cadrul Direcției comerciale poate fi contactat:

  • consumator casnic apartamente, la nr. de telefon 062100679
  • consumator casnic sector particular la nr. de telefon 060001663
  • alți consumatori (agenți economici, sectorul de stat, gestionarii fondurilor locative) la nr. de telefon 062100729

Ca urmare, se vor excludeerorile în procesul de facturare; intervenția angajaților S.A. „Apă-Canal Chișinău” în programul zilnic al consumatorului, astfel asigurând un grafic flexibil de citire a indicațiilor; și cel mai important se va asigurara posibilității transmiterii indicațiilor.

Pentru a transmite corect indicii contorului trebuie să
citiți doar cifrele de culoare neagră de pe ecranul apometrului, de la stânga la dreapta, începând cu primul număr. Valoarea rezultată constituie numărul total de metri cubi de apă înregistrați de apometru în momentul efectuării citirii. Cifrele de culoare roșie arată subdiviziunile unui metru cub (sute de litri, zeci de litri, litri) și nu trebuie citite.

Rugăm utilizatorii să citească cu atenție indicii apometrului, pentru a nu transmite date eronate.