Rezultatele campaniei „Creată de natură – livrată de noi”
Astăzi, 22 martie, de Ziua Mondială a Apei, S.A. „ Apă-Canal Chișinău” totalizează rezultatele campaniei „Creată de natură – livrată de noi”, lansată pe 1 martie curent.
Astfel, începând cu 1 martie, ACC a pus logo-ul campaniei pe 1000 de sticle a câte 1l, ceea ce reprezintă 1 m3 de apă, împărţindu-le consumatorilor care au venit la ghişeele întreprinderii.
În această perioadă, au fost împărţite pliante cu informaţii despre calitatea apei din apeductul municipal, fiind adus la cunoștința tuturor consumatorilor faptul că conform calculelor efectuate, îmbutelierea a 1000 de sticle de apă a câte 1l a costat furnizorul circa 4608.06 de lei, fără cheltuielile de transport şi salarizarea angajaţilor. Respectiv, 1l de apă îmbuteliat costă 4.6 lei. Iar un 1l de apă de la robinet, reieşind din tariful actual de 8,06 lei, costă circa 1 ban. Astfel, apa potabilă, considerată în urma testelor a fi mult mai curată, mai pură, mai gustoasă și, nu în ultimul rând, de 460 de ori mai ieftină decât cea îmbuteliată este cea de la robinet.
Trei atuuri ale apei potabile de la robinet
Pe parcursul desfășurării campaniei și consumatorii s-au expus cu părerea apreciind inițiativa întreprinderii, consultând specialiștii în domeniu, fapt ce a permis să se conștientizeze realitatea: apa livrată de ACC este un produs controlat atât de către autorităţi, cât şi de furnizor; corespunde calitativ prevederilor legale şi este disponibil imediat şi oricând.
Doar pe parcursul anului 2016, în cele două laboratoare – Laboratorul Staţiei de apă Nistru şi Laboratorul apă potabilă, ambele fiind acreditate, au fost prelevate peste 183 de mii de probe, efectuându-se peste 170 de mii de investigaţii fizico-chimice şi peste 474 de mii de încercări bacteriologice. În paralel, Centrul de Sănătate Publică controlează zilnic calitatea apei la ieşirea din staţiile de tratare şi în reţeaua de distribuţie.
Ziua uşilor deschise
La finalul campaniei, întreprinderea a organizat Ziua uşilor deschise la Staţia de tratare a apei și Stația de epurare, pentru care au prezentat interes zeci de persoane de diferită vârstă.
Interes față de Campanie au manifestat și Consilierii municipali care au salutat iniţiativa furnizorului de apă de a informa societatea despre faptul că apa de la robinet este bună și corespunde tuturor cerințelor.
Calitatea apei, testată gratuit
În cadrul evenimentului lansat de către S.A.”Apă-Canal Chişinău” pe data 18martie, cu prilejul Zilei Mondiale a Apei, 178 locuitori din mun. Chişinău şi din localităţile din mai multe raioane din ţară: Călăraşi, Străşeni, Cantemir, Nisporeni, Dubăsari, Ungheni, Hânceşti, Orhei, Leova ş.a. au avut posibilitatea să testeze calitatea apei şi să consulte specialiştii ACC.
În condiţii mobile, specialiştii ACC au efectuat 277 de probe din diferite surse (fântâni, izvoare, robinet, îmbuteliată etc.) cu efectuarea investigaţiilor la următorii parametri: PH, conductivitate, duritate totală, cloruri, preţul unei probe la 4 indici de calitate fiind de 372,10 lei. În total, s-au efectuat investigaţii în sumă de 412286,80 lei.
Nemijlocit și pe 22 martie, doritorii au avut posibilitatea să testeze gratuit calitatea apei.