Peste 7000 de consumatori au fost deserviţi, pe parcursul lunii septembrie, de către specialiştii din cadrul Secţiei informare şi achitări a întreprinderii
S.A.„Apă-Canal Chişinău” informează că, pe parcursul lunii septembrie curent, în scopul soluţionării operative a diverselor situaţii, dar şi pentru achitarea serviciilor prestate s-au adresat peste 7000 de consumatori.
Astfel, specialiştii din cadrul Secţiei informare şi achitări a întreprinderii au oferit servicii contabile pentru 554 consumatori, servicii de informare – pentru 1835 consumatori. Totodată, 4389 persoane au efectuat achitări în casierie şi 260 de cereri au fost înregistrate.
Reamintim că, consumatorii se pot adresa specialiştilor sus-menţionaţi (biroul 101, str. Albişoara, 38) pentru a obţine răspunsuri la orice întrebare ce ţine de domeniul alimentării cu apă şi de canalizare, începând cu solicitarea elaborării condiţiilor tehnice pentru alimentare cu apă şi de canalizare, coordonarea proiectelor de construire a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, perfectarea contractelor de livrare a apei potabile şi evacuare a apelor uzate, până la achitarea facturilor pentru serviciile prestate.
Până în prezent, pe parcursul a zece ani de la crearea Secţiei informare şi achitări, 300 de mii de consumatori au primit consultaţii privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare.