Intervenţiile la reţelele publice de alimentare cu apă şi de canalizare pe parcursul lunii octombrie 2017
Colaboratorii S.A. „Apă-Canal Chişinău” (ACC) au asigurat buna desfăşurare a proceselor de alimentare cu apă şi preluare a apelor uzate şi pe parcursul lunii octombrie.
Astfel, de către Serviciul dispeceratul central au fost înregistrate, la telefoanele 022-25-66-66 sau 022-85-77-77, 1017 apeluri privind avarierile la reţelele de apeduct şi 1145 – la reţelele de canalizare, la care echipele de intervenţie au acţionat cu promptitudine, pentru ca toate avariile sau disfuncţionalităţile apărute în sistemul de alimentare cu apă şi de canalizare să fie remediate operativ, iar consumatorii să poată beneficia de serviciile ACC la parametrii optimi.
Totodată, în perioada sus-menţionată au fost înregistrate 2393 de situaţii de avariere la reţelele de apeduct dintre care 1288 scurgeri, 1019 – la reţelele de canalizare, dintre care 405 blocaje.
În scopul remedierii avarierilor, echipele întreprinderii au efectuat suplimentar un şir de lucrări întru ameliorarea continuă a serviciilor de aprovizionare cu apă. Astfel, în 105 cazuri au fost executate lucrări de înlocuire a apeductului cu lungimea de până la 5 m şi în 17 cazuri – cu lungimea de peste 5 m cu diametrul de la 25 mm la 800 mm, a fost înlocuit un apeduct stradal. Muncitorii întreprinderii au efectuat lucrări de reparaţie la 332 vane, 15 cămine de vizitare şi 5 hidranţi.
Reprezentanţii ACC au fost informaţi şi despre 20 cazuri de sustragere sau lipsă a capacelor la căminele de vizitare, amplasate pe trotuare, în zonele de parc, în spaţiile dintre blocurile de locuinţe. Din momentul comunicării informaţiei respective, fiece apel a fost verificat şi întru prevenirea accidentelor rutiere şi traumatismelor, s-a intervenit prin montarea capacelor lipsă.
Reamintim, că la efectuarea analizei indicatorilor tehnico-economici ai activităţii S.A. „Apă-Canal Chişinău”, este observată o tendinţă uşoară de micşorare a pierderilor de apă în procesul de remediere a avarierilor, fapt obţinut datorită antrenării operative a angajaţilor întreprinderii pentru executarea lucrărilor date.