Verificările agenților economici continuă, unii riscă să fie deconectați!
S.A.„Apă-Canal Chişinău” (ACC) continua controalele inopinate ale agenților economici. Și aceasta deoarece specialiștii ACC depistează continuu agenți economici care deversează ape cu concentraţii majorate de poluanţi. Prin urmare, administrația ACC va intensifica verificările în teren a agenților economici, dar și persoanelor fizice chiar și în zilele de odihnă pentru a depista aceste nereguli.
Astfel, doar pe parcusul acestei săptămâni, au fost inspectați 12 agenți economici care desfășoară diverse activități de producere. Ca urmare a controalelor inopinate efectuate de către specialiștii noștri au fost prelevate probe de apă de la mai mulți agenți economici. De menționat, în dependență de rezultatele probelor, agenți economici la care se vor înregistra depășiri a concetrațiilor maxim admisibile în apele uzate deversate, vor primi prescripții prin care sunt avertizaţi despre necesitatea strigentă de a nu deversa în sistemul public de canalizare ape uzate cu concentraţii majorate, de poluanți. Iar 1 agent economic care nu s-a conformat și după prelevarea repetată a probelor, a primit aviz de deconectare de la serviciile de alimentare cu apă și canalizare. Astfel, acesta va fi deconectat de la serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare săptămâna viitoare.
Ținând cont de legea cu privire la datele cu caracter personal, nu vom divulga adresele exacte și numele proprietarilor.
În context, precizăm că specialiștii furnizorului de apă, zilnic inspecteaza instalațiile interne de apă și canalizare și totodată, instalațiile de preepurare proprie, fântânile arteziene la întreprinderi industriale, cu întocmirea ulterioara a actului tehnic și a schemei rețelelor de apă și de canalizare, precum și stabilirea punctelor de control a apelor uzate.
Astfel, în permanență se întocmesc acorduri de preluare a apelor uzate cu agenții economici, se prelevează probe de la agenți economici și se efectuează verificări.
Prin urmare, administrația furnizorului de apă va intensifica verificările agenților economici din domeniul vinicol, prelucrării lactatelor, peștelui, cărnii, produselor alcoolice etc. ACC atenționează, că în cazul în care vor fi depistați agenți economici care deversează ape cu concentraţii majorate de poluanţi, aceştia din urmă, riscă să fie sistați.
Mai mult, pentru a evita suspendarea contractelor, furnizorul de apă îndeamnă toți consumatorii care au activitatea antreprenorială să revadă procesul tehnologic și să nu deverseze substanțe care depășesc concentranțiile maximal admisibile (CMA).