Un agent economic a fost debranșat de la apă, pentru conectare arbitrară la rețeaua de apeduct!
S.A. ,,Apă-Canal Chișinău” (ACC) a debranșat un agent economic, care are conectare arbitrară la rețeaua de apeduct municipal, care este efectuată până la contor. Vorbim despre un agent economic care desfășoară activitate economică, prestând servicii hoteliere. Deși deține un contract cu furnizorul de apă, totuși consumatorul noncanic mai are o conectare arbitrară la rețeua centralizată. Fapt ce ii permite să consume apă, fară ca aceasta să fie facturată.
Specialiştii ACC au aflat despre această neregulă ca urmare a unei scrisori expediată pe adresa de email www.acc.md. În rezultatul cercetarii imobilului cu reprezentantul Secţei inspecţie şi control s-a depistat conectare neautorizată la sistemul public de alimentare cu apă D-32 mm. Ulterior, echipa Sectorului reţele de apa Centru a efectuat debransarea locului de consum sus- menţionat de la reţeaua publică de alimentare cu apă, prin demontarea ţevii, montarea si sigilarea dopului D-32mm în cămin la conectare. Totodata, echipa Sectorului canalizare Centru a deconectat locul de consum de la reteaua publica de canalizare prin doparea racordului D- 160 mm.
Precizăm că, aceasta conectare ilegală la reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare a fost documentată de către specialiştii S.A. ,,Apă-Canal Chişinău”, ca urmare a verificărilor. Ținând cont de legea cu privire la datele cu caracter personal, nu vom divulga adresa exacta și numele proprietarului.
De asemenea, conform actului de depistare a consumului fraudulos, Comisia de profil a întreprinderii, va stabili calculul respectiv al volumului de apă, care va fi înaintat spre plată agentului economic. Furtul de apă prezintă pericol pentru întreg procesul de alimentare cu apă a consumatorilor. Prin urmare, consumatorul noncasnic va fi obligat să achite pentru consum fraudulos de apă, dar şi o amendă. Pentru a beneficia în continuare de apă şi canalizare va trebui să achite cheltuielile de debranşare/ branşare la reţeaua publică de apă şi canalizare, să întocmească un proiect şi să depună o cerere de conectare la sediul furnizorului de apă.
Întru anticiparea acestor acţiuni ilegale, rugăm consumatorii să anunţe reprezentanţii ACC despre conectările neautorizate la reţelele publice de alimentare cu apă sau de canalizare, la telefonul de încredere: 022-256-980 sau să ne scrie pe adresa de e-mail: acc@acc.md. Precizăm că, neachitarea acestor restanțe nu permite S.A. „Apă-Canal Chişinău”, să-și onoreze obligațiunile față de alți furnizori și prestatori de servicii.
Administrația furnizorului de apă reiterează că neachitarea facturilor, nu ii va scuti pe datornici de obligaţiunile contractuale față de furnizorul de apă, iar pentru a nu fi aplicate acțiuni precum chemarea în instanţa de judecată, executarea silită, interdicția de a părăsi țara, sechestrarea bunurilor, acțiuni ce presupun cheltuieli suplimentare încasate din contul datornicilor, rău-platnicii sunt invitați sa-și achite în termen restrâns datoriile.