Transmiterea indicilor contorului de apă în scopul evitării consumului estimat de pe factură
În contextul decretării stării de urgență în sănătatea publică pe teritoriul Republicii Moldova, ca urmare a pandemiei de coronavirus și din dorința de a asigura măsuri de protecție a sănătății clienților și propriilor angajați, S.A.,,Apă-Canal Chișinău” citește periodic indicii contoarelor de apă instalate la branșamentele consumatorilor, în scopul facturării serviciului public furnizat.
Astfel, pentru a evita facturarea unui consum estimat, furnizorul de apă îndeamnă consumatorii să utilizeze platforma de autocitire, prin care consumatorii beneficiază de posibilitatea transmiterii lunare a indicilor reali de pe contoarele de apă potabilă. Transmiterea lunară a indicilor reali de pe contoarele de apă, amplasate la fiecare loc de consum, se face conform termenelor precizate de către operator în factură, fiind comunicată perioada de autocitire.
Mai mult ca atât, datorită acestei platforme, indicii reali de pe contor vor fi transmiși în regim online non-stop sau prin intermediul aplicațiilor mobile specialistului delegat din cadrul Direcției comerciale, iar consumatorii vor plăti efectiv consumul real din luna respectivă. Indicii transmiși de consumatori vor constitui baza de calcul a emiterii facturii. În situația în care autocitirea nu este transmisă în condițiile și în termenele indicate în factură, facturarea se va realiza pe baza consumului lunar estimativ al serviciului de alimentare cu apă.
Reamintim, consumatorii pot transmite indicii contorului prin intermediul rețelelor de socializare (Viber, WhatsApp, Telegram etc.), specialistului delegat din cadrul Direcției comerciale sau la următoarele numere de telefon:
- consumator casnic apartamente - 062100679;
- consumator casnic case individuale - 060001663;
- consumatori, alții decât cei casnici - 062100729.
Drept urmare, se vor exclude erorile în procesul de facturare, intervenția angajaților S.A.,,Apă-Canal Chișinău” în programul zilnic al consumatorului, asigurându-se un grafic flexibil de citire a indicațiilor și, cel mai important, se va asigura posibilitatea transmiterii indicațiilor.
Menţionăm, că pentru a transmite corect indicii contorului de apă, trebuie să citiți doar cifrele de culoare neagră de pe ecranul contorului, de la stânga la dreapta, începând cu primul număr. Valoarea rezultată constituie numărul total de metri cubi (m3) de apă înregistrați de contor în momentul efectuării citirii. Cifrele de culoare roșie arată subdiviziunile 1 m3 (sute de litri, zeci de litri, litri) și nu trebuie citite.
!!! În scopul facturării și înaintării spre plată a consumurilor reale pentru serviciul furnizat, rugăm insistent consumatorii să citească cu atenție și să transmită indicii reali de pe contoarele de apă.