de la fondare
Evenimente

ACC continua inventarierea apartamentelor din sectorul Botanica! Doar într-un apartament s-a înregistrat un volum de apă nedeclarat de circa 1600 m3 !

Specialiștii furnizorului de apă își propun repartizarea pe apartamente a volumului de apă înregistrat de contorul comun de la branşamentul blocului. Întru atingerea acestui scop sunt întreprinse mai multe acțiuni, precum citirea indicilor contoarelor individuale instalate în apartamente, cât și depistarea scurgerilor de apă în apartamentele necontorizate, de către angajații operatorului de apă în comun cu personalul gestionarilor fondului locativ. Acțiunea este comună, deoarece, consumatorii nu asigură acces angajaților ACC. O atenţie sporită se acordă clienților care declară consum zero pentru serviciul de alimentare cu apă. Astfel, ca urmare a inspectării locurilor de consum din blocurile locative din bd. Dacia, 17 şi bd. Decebal, 63, aflate în gestiunea ÎMGFL nr. 2, în perioada 23-25 august 2021, doar într-un singur apartament  s-a depistat consum de apă nedeclarat de circa 1600 m 3  , iar în altul circa 600 m 3  .

Precizăm că, nedeclararea consumului de apă este una din principalele cauze care conduce la apariția diferenţei de volum dintre suma contoarelor individuale şi cel comun. Ca urmare a verificărilor efectuate în apartamentele unde se declară consum zero, volumul nedeclarat va fi expus spre plată consumatorilor de rea-credință, iar în rezultat această diferenţă se va diminua considerabil, sau chiar va dispărea.

Diferența de volum poate fi înregistrată în rezultatul producerii scurgerilor la instalaţiile interne ale blocului locativ sau în apartamente, prezentarea eronată de către locatari a indicilor contoarelor, sau înregistrarea unui număr mai mic de locatari decât locuiesc de facto, în cazul în care locul de consum nu este contorizat și calculul se efectuează conform normelor de consum.

Specialiștii ACC, contează pe sprijinul locatarilor și a gestionarilor fondului locativ și îndeamnă pe toți cei interesați la o conlucrare eficientă, în vederea unei evidenţe corecte a volumului de apă . De asemenea, face apel către toții consumatorii să indice în factură consumul real de apă și să achite lunar facturile pentru serviciile de apă și canalizare. Astfel, se va evita înregistrarea unui volum mare de apă nefacturat. Mai mult,  este mai simplu să achiți lunar consumul real, decât să acumulezi o datorie mare.

Precizăm că, S.A.„Apă-Canal Chişinău” livrează servicii de apă şi de canalizare, facturarea serviciilor fiind efectuată de către Î.M. „Infocom”. În comun cu gestionarul fondului locativ, în cazul fiecărui bloc locativ, lunar, responsabilii S.A. „Apă-Canal Chişinău” citesc indicii contorului comun din bloc în prezenţa gestionarului, ulterior indicii sunt transmişi către Î.M. „Infocom” spre efectuarea calculelor respective şi emiterea ordinelor de încasare a numerarului. Înregistrarea datelor de la contorul comun al blocului nu presupune şi deţinerea de către S.A. „Apă-Canal Chişinău” informaţiei istoriei plăţilor pentru fiecare locatar.

Reamintim, că reglementarea raporturilor de furnizare a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare în blocurile locative, precum şi modalitatea de facturare a serviciilor oferite sunt indicate şi în art. 29, alin. (2) din Legea nr. 303 din 13.12.13 privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare, care prevede: “În blocurile locative în care contractele de furnizare/prestare a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare sînt încheiate cu administratorul blocului locativ, facturarea serviciului se efectuează în baza tarifelor aprobate şi a volumului de apă înregistrat de contorul comun instalat la branşamentul blocului. Distribuirea pe apartamente a volumului de apă înregistrat de contorul comun de la branşamentul blocului locativ se efectuează de către administratorul blocului locativ în baza Regulamentului cu privire la prestarea serviciilor comunale și necomunale, folosirea, exploatarea și administrarea locuințelor, aprobat de Guvern.”