Un agent economic va fi deconectat de la serviciile de apă și canalizare!
Angajaţii operatorului efectuează zilnic controale inopinate în diverse sectoare ale mun. Chişinău. Ca urmare a acestor verificări angajaţii furnizorului de apă depistează constant încălcări în evidența serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare, conectări neautorizate, consumuri frauduloase etc.
De data aceasta, specialiștii ACC au depistat un agent economic care este conectat neautorizat la serviciile de apă și canalizare. Vorbim despre un agent economic care se ocupă de prelucrarea cărnii. În lispa unui contract cu ACC, agentul economic era conectat ilegal la o gospodărie particulară, iar în rezultat beneficia de serviciile de apă și canalizare.
Ținând cont de legea cu privire la datele cu caracter personal, nu vom divulga adresele exacte și numele proprietarilor.
În urma neregularității soldate, specialiștii ACC au întocmit aviz de deconectare. Prin urmare, agentul economic respectiv va fi obligat să achite pentru consum fraudulos de apă, dar şi o amendă.
De asemenea, conform actului de depistare a consumului fraudulos, Comisia de profil a întreprinderii, va stabili calculul respectiv al volumului de apă, care va fi înaintat spre plată agentului economic. Furtul de apă prezintă pericol pentru întreg procesul de alimentare cu apă a consumatorilor. Prin urmare, consumatorul noncasnic va fi obligat să achite pentru consum fraudulos de apă, dar şi o amendă. Pentru a beneficia în continuare de apă şi canalizare va trebui să achite cheltuielile de debranşare/ branşare la reţeaua publică de apă şi canalizare, să întocmească un proiect şi să depună o cerere de conectare la sediul furnizorului de apă.
Întru anticiparea acestor acţiuni ilegale, rugăm consumatorii să anunţe reprezentanţii ACC despre conectările neautorizate la reţelele publice de alimentare cu apă sau de canalizare, la telefonul de încredere: 022-256-980 sau să ne scrie pe adresa de e-mail: acc@acc.md.
De asemenea, în mod repetat, adminsitrația furnizorului de apă îndeamnă toți consumatorii să depună cereri pentru conectarea la serviciul public de alimentare cu apă și canalizare.