Peste 2200 de avarii la apeduct au avut loc în luna decembrie! Intervenţiile la reţelele publice de alimentare cu apă şi de canalizare pe parcursul lunii decembrie 2017
Colaboratorii S.A. „Apă-Canal Chişinău” (ACC) au asigurat buna desfăşurare a proceselor de alimentare cu apă şi preluare a apelor uzate şi pe parcursul lunii decembrie.
Astfel, de către Serviciul dispeceratul central au fost înregistrate, la telefoanele 022-25-66-66 sau 022-85-77-77, 1360 apeluri privind avarierile la reţelele de apeduct şi circa 900 la reţelele de canalizare, la care echipele de intervenţie au acţionat cu promptitudine, pentru ca toate avariile sau disfuncţionalităţile apărute în sistemul de alimentare cu apă şi de canalizare să fie remediate operativ, iar consumatorii să poată beneficia de serviciile ACC la parametrii optimi.
Totodată, în perioada sus-menţionată au fost înregistrate 1246 de situaţii de avariere la reţelele de apeduct dintre care 1124 scurgeri, 845 – la reţelele de canalizare, dintre care 643 blocaje.
În scopul remedierii avarierilor, echipele întreprinderii au efectuat suplimentar un şir de lucrări întru ameliorarea continuă a serviciilor de aprovizionare cu apă. Astfel, în 80 cazuri au fost executate lucrări de înlocuire a apeductului cu lungimea de până la 5 m şi în 17 cazuri – cu lungimea de peste 5 m cu diametrul de la 25 mm până la 800 mm.
Muncitorii întreprinderii au mai efectuat lucrări de reparaţie la 25 vane și au montat 21 de de capace la căminele de vizitare, amplasate pe trotuare, în zonele de parc, în spaţiile dintre blocurile de locuinţe. Din momentul comunicării informaţiei respective, fiecare apel a fost verificat şi întru prevenirea accidentelor rutiere şi traumatismelor, s-a intervenit prin montarea capacelor lipsă.
De menționat faptul că la ziua de azi, 2 ianurie 2018, de către Serviciul dispeceratul central sunt deschise 37 fişe de lucru pentru lichidarea avarierilor la reţelele de apă, produse pe mai multe străzi din capitală. În scopul executării unor lucrări de remediere a avarierilor la reţele, pe câteva străzi sunt prevăzute deconectări de apă (vezi rubrica Deconectări pe site-ul întreprinderii – www.acc.md). Totodată, anunţăm, că sunt înregistrate și 53 de situaţii de avariere la reţelele de canalizare, pentru care, de asemenea, sunt prevăzute un şir de lucrări care vor fi efectuate pe parcursul zilei curente.
Reamintim, că la efectuarea analizei indicatorilor tehnico-economici ai activităţii S.A. „Apă-Canal Chişinău”, este observată o tendinţă uşoară de micşorare a pierderilor de apă în procesul de remediere a avarierilor, fapt obţinut datorită antrenării operative a angajaţilor întreprinderii pentru executarea lucrărilor date.