Satisfacția clienților depinde de promptitudine și implicare!
Este cea care a pus bazele și a asigurat implementarea unui program automatizat de monitorizare a corespondenței S.A.,,Apă-Canal Chișinău”. Pe viitor mai are multe idei pe care vrea să le aplice, astfel încât să fie asigurată satisfacția clientului. Și nu întâmplător căci, datorită practicilor noi consumatorii beneficiază de servicii de calitate. Vorbim despre Valentina Cernii, șef Sectorul managementul documentelor. Și-a început activitatea la întreprindere în anul 2008 în calitate de referent, ulterior șef Biroul administrativ și cancelarie. În prezent, gestionează Sectorul managementul documentelor, ceea ce presupune monitorizarea executării solicitărilor consumatorilor care parvin în adresa Direcției comerciale, întrucât obiectivele principale ale întreprinderii sunt furnizarea serviciilor de calitate și satisfacția clienților în ceea ce privește prestarea seriviciilor. Monitorizarea corespondeței este importantă căci aceasta reprezintă legătura dintre consumator și întreprindere.
În activitatea sa, Valentina Cernii, șef Sectorul managementul documentelor nu doar monitorizeaza corespondența, dar împreună cu colegii pregătește răspunsuri la solicitările consumatorilor respectând termenii legali. Spune că îi place munca pe care o face cu multă dăruire, căci o reprezintă.
Este o angajată de valoare căci, nu este superficială în executarea funcției pe care o deține, își execută cu multă responsabilitate atribuțiile directe ale sale. De-a lungul anilor își dăruie cu multă plăcere experiența și cunoștințele în domeniul pe care îl cunoaște cât și acolo unde poate fi capabilă.
În tot ceea ce face se ghidează de lucru în echipă, responsabilitate și voința de a schimba lucrurile în bine cu implementarea practicilor noi.
Își amintește că atunci când și-a început activitatea la întreprindere toată corespondența era înregistrată în registre. Astfel, fluxul mare de corepondență a întreprinderii, dar și solicitările care veneau de la consumatori era foarte dificil de monitorizat. Dar și executarea solicitărilor consumatorilor era mai anevoiasă. Datorită unui schimb de experință cu colegii de la alt furnizor s-a reușit automatizarea procesului de înregistrare, circuit și monitorizare a executării corepondenței, în termenele prevăzute de legislație. Datorită Valentinei Cernii la întreprindere monitorizarea corespondenței se face prin intermediul unui program electronic, toată corespondența se înregistrează datorită acestui program în calculator, ceea ce presupune viteză, confort și eficiență.
Datorită implicării sale s-a îmbunătățit foarte mult acest serviciu, dar și executarea lucrărilor. În prezent, orice consumator dacă ne sună în câteva minute poate afla informația referitor la solicitare, căci este la un clik distanță.
Spune că pe viitor și-ar dori implementarea la întreprindere a unui nou serviciu, astfel pe site-ul întrprinderii să fie plasată o rubrică nouă, unde consumatorii vor putea vedea la ce etapă este solicitarea adresată întreprinderii, modul de execuție/executorul etc., inclusiv și solicitările de branșare racordare la serviciul de alimentare cu apă și de canalizare.