de la fondare
Evenimente

Confortul consumatorilor este prioritatea Direcției comerciale!

Este omul impactului. Consideră, că cel mai important aspect în activitatea unui manager sau a unui lider este să dezvolţi potenţialul oamenilor. În acest sens, se ghidează de îndemnul, că dacă nu poţi face lucruri mari, fă lucruri mici într-o manieră extraordinară. Este vorba de Svetlana Domentean, șef adjunct Departamentul relații cu clienții.

Lucrează la întreprindere din 2010. Și-a început activitatea în calitate de operator, după care, inginer pentru calcule, inginer coordonator pentru calcule, șef Sectorul apartamente, iar în prezent, deține funcția de șef adjunct Departamentul relații cu clienții. Potrivit Svetlanei Domentean, avansarea în carieră nu a fost atât de ușoară, iar cheia succesului este munca asiduă şi, nu în ultimul rând, comunicarea cu colegii.

,,Este foarte important să asculți subalternii, să-i ajuți să reușească în activitatea pe care o desfăşoară. Desigur, este necesar să te implici la maximum, să ai dorința să avansezi și să obții, într-un final, ceea ce îți dorești cu adevărat”, a subliniat Svetlana.

În activitatea sa îndeplinește o parte din funcţia șefului de departament. Mai mult, este implicată în procesul de încheiere a contractelor directe cu consumatorii din sectorul apartamente. Este o activitate nouă, reluată de către întreprindere din anul 2019. Îi reușește să îndeplinească atribuțiile de serviciu deoarece este o persona responsabilă, comunică în permanență cu subalternii și se implică în toate activitățile departamentului, întru soluționarea tuturor problemelor.

Deşi este o muncă  grea, deoarece presupune o conlucrare permanentă cu consumatorii, îi place ceea ce face, dar spune, că este regretabil faptul, că unii clienţi califică activitatea întreprinderii drept una negativă, adresând diverse injurii nefondate. Tocmai de aceea, Svetlana Domentean îşi îndeamnă colegii să-şi păstreze mereu calmul, să găsească argumentele necesare pentru a le explica, cum stau de fapt lucrurile. Este laudabil, că de-a lungul anilor, nu s-au înregistrat cazuri de conflicte şi comportamente agresive cu clienţii sau  luare de mită din partea colegilor. 

Svetlana vine cu un mesaj către tinerii, care doresc să activeze în domeniul prestării serviciului de apă și canalizare, menţionând, că cel mai important lucru este să fie bine pregătiți profesional, să se dedice întru totul activității, să se informeze și să cunoască cât mai multe lucruri despre domeniul în care activează or, numai aşa, angajându-se în câmpul muncii, vor înregistra performanţe înalte şi satisfacţia lucrului bine făcut.