Masa rotundă privind posibilitatea construcției unei noi Stații de Epurare la Budești!
Specialiștii furnizorului de apă s-au întrunit într-o ședință comună de lucru cu reprezentanții unei companii private de proiectare, instalare, deservire a stațiilor de epurare/preepurare a apelor uzate, care au prezentat participanților un model de staței de epurare individuală. Astfel, în cadrul întrevederii, administrația furnizorului de apă a fost familiarizată cu posibilitatea construcției unei Stații de Epurare în com. Budești. Potrivit lor, modelul de stație este compact și poate fi folosit atât în localități cu o populație mica sau mare. De asemenea, stația are capacitate de a menține apele uzate în stație până la 72 de ore, astfel încât acestea să corepundă standartelor. Mai mult, nu contează debitul de apă intrat în stație. Totodată, costurile de menținere a stației se reduc cu circa 70%, comparativ cu o stație clasică. Acest tip de stație de epurare poate fi folosit ca și zonă de agreement pentru populație. De asemenea, datorită tehnologiei utilizate, această stație poate fi folosită și în localități pentru curățarea lacurilor, râurilor.
În cadrul discuţiilor purtate, s-a făcut și schimb de experienţă.
În cadrul întrevederii reprezentanții companiei sus-menționate au prezentat serviciile și produsele pe care deja le-au implementat cu succes deja în alte localități și au dat asigurări că echipamentele corespund standartelor europene.
În context, specialiștii furnizorului de apă sunt gata să inițieze discuții suplimentare în vederea aprobării deciziei finale.