de la fondare
Evenimente

Priorități și deziderate ale ACC pentru 2018!

În scopul accelerării procesului de modernizare a S.A. Apă-Canal Chișinău” către dezvoltare şi investiţii, din ianuarie curent, furnizorul de apă activează în baza unei noi structuri organizatorice. Reorganizarea societăţii este în concordanţă cu necesităţile interne identificate, precum şi cu viziunea de dezvoltare pe care o are administrația. Prin implementarea acestei măsuri organizatorice este menținut un număr important de locuri de muncă – funcţii de execuţie destinate specialiştilor, în structuri cheie care asigură suportul pe termen mediu şi lung pentru activităţile de mentenanţă, retehnologizare, tehnic si suport producţie, proiectare, infrastructuri etc. Potrivit noii organigrame există 26 de departamente, astfel multe sectoare au fost comasate, ceea ce facilitează un număr amplu de procese definite, care, eventual, sunt puse în deservirea consumatorilor. Se dorește atragerea în structurile companiei a specialiştilor foarte bine pregătiţi, aceasta fiind o problemă care necesitate  rezolvare şi pentru care există o viziune pe termen lung. Reorganizarea nu presupune disponibilizări, ocupanţii posturilor restructurate s-au regăsit în alte poziţii în cadrul companiei, în conformitate cu pregătirea şi experienţa profesională proprie.

Tot în luna, ianuarie, a fost lansat Proiectul-pilot ce prevede facturarea directă a serviciilor de apă și canalizare”. Astfel, furnizorul de apă va factura direct serviciile de apă și canalizare, consumatorilor din 12 blocuri din mun. Chișinău, și anume casele din străzile șos. Hâncești nr. 58/1, bd. Cuza Vodă nr. 39/2, 31,33, Drumul Viilor nr. 28, Gh. Asachi nr. 61, Ion Nistor nr. 28B, bd. Grigore Vieru nr 25, 5, Armenească nr.61, Grădinilor nr. 21 și un bloc din orașul Vadul lui Vodă, str. 31 August nr.29. Specialiștii ACC intenționează că, în luna martie curent, să emită consumatorilor din cele 12 blocuri, primele facturi pentru apa consumată în februarie 2018. Decizia inițierii proiectului în cauză, a fost luată în urma mai multor solicitări parvenite din partea locatarilor, dar și pentru a minimaliza diferența de volumul, înregistrată între contorul comun din bloc și cel al consumatorilor.

Printre priorităţile stabilite pentru anul 2018 se numără finalizarea etapei de proiectare şi începere a lucrărilor de construcţie pentru Reabilitarea staţiei de epurare a apelor uzate si linia nouă de tratare a nămolului”, ceea ce reprezintă încă un pas spre soluţionarea problemei nămolului şi a mirosului urât de la Staţia de Epurare. De asemenea, în 2018 vor începe lucrările propriu-zise pentru reabilitarea reţelelor. Vorbim despre reabilitarea a 140 km rețele de alimentare cu apă și 7 km rețele de canalizare. De asemenea, se vor finaliza lucrările de instalare a sistemului SCADA şi de montare a celor 26 de agregate la staţiile de pompare.

Un accent deosebit se acordă și în vederea ameliorării stării surselor de apă şi calităţii apei potabile în fântâni şi izvoare. Anual, se efectuează  dezinfectarea şi curăţirea fântânilor. Ulterior, se reactualizează paşapoartele fântânilor cu izvor local din municipiu, aflate în gestiunea S.A. „Apă-Canal Chişinău”. În total, în gestiunea întreprinderii sunt 59 de fântâni săpate.

Specialiștii ACC pun un accent deosebit și pe serviciile pe care le prestează zi de zi. În acest context, pe parcursul anului 2018 urmează să fie implementate un șir de acțiuni menite să modernizeze serviciile prestate. Pentru a fi mai aproape de consumatori anul acesta va fi deschis un Centru de informare.