de la fondare
Evenimente

Cota parte: Cauzele apariției și soluții de diminuare!

Repartizarea volumului de apă nefacturat este una din problemele majore atât pentru consumatorii de rând cât şi pentru S.A. „Apă-Canal Chișinău”. În conformitate cu prevederile art. 29, alin. 2 din Legea privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 303 din 13.12.2013, în blocurile locative în care contractele de furnizare a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare sunt încheiate cu gestionarul blocului locativ, facturarea serviciului se efectuează în baza tarifelor aprobate pentru furnizarea acestui serviciu la blocul locativ şi a volumului de apă înregistrat de contorul comun instalat la branşamentul blocului, cu distribuirea integrală pe apartamente a volumului de apă înregistrat, în baza datelor contoarelor instalate în apartamente de către proprietari/chiriaşi, iar în lipsa contoarelor, conform normelor de consum aplicate. Volumul înregistrat de contorul de la branşamentul blocului locativ, dar nedistribuit, în baza indicaţiilor contoarelor individuale/normelor de consum aplicate se repartizează adăugător pentru fiecare apartament, proporţional consumului înregistrat de contoarele instalate în apartament şi conform normelor de consum. Consumatorii trebuie să înțeleagă, în primul rând, că S.A. „Apă-Canal Chişinău” livrează servicii de apă şi de canalizare, facturarea serviciilor fiind efectuată de către Î.M. „Infocom”. Doi. În comun cu gestionarul fondului locativ, în cazul fiecărui bloc locativ, lunar, conform graficului stabilit şi publicat pe site-ul întreprinderii, responsabilii S.A. „Apă-Canal Chişinău” citesc indicii contorului comun din bloc în prezenţa gestionarului, ulterior indicii sunt transmişi către Î.M. „Infocom” spre efectuarea calculelor respective şi emiterea ordinelor de încasare a numerarului. Trei. Înregistrarea datelor de la contorul comun al blocului nu presupune şi deţinerea informaţiei de către S.A. „Apă-Canal Chişinău” despre istoria plăţilor pentru fiecare locatar. Patru. Emiterea ordinelor de încasare a numerarului de către Î.M. „Infocom”, presupune şi deţinerea informaţiilor frecvent solicitate de către consumatori: facturarea eronată, datorii, transmiterea indicilor contorului, modificarea numelui proprietarului, cota parte etc. Astfel, consumatorii pot obţine răspuns la întrebările menţionate nemijlocit de la Î.M. „Infocom”, fapt indicat în ordinul de încasare a numerarului. Mai mult, nu toți consumatorii cunosc cum se formează această diferență de volum și cine se face responsabil pentru pierderile care le suportă furnizorul de apă. Diferenţa de volum este cauzată de mai mulţi factori, cum ar fi: instalarea contoarelor vertical, ceea ce duce la mărimea pierderilor de apă înregistrate; folosirea magneţilor duce la oprirea vechilor contoare; majoritatea contoarelor sunt vechi şi expirate; decalaj între citirea apometrelor din apartamente şi cel comun din bloc; majoritatea contoarelor nu corespund normelor tehnice. Altfel spus: nu sunt sigilate, sunt montate cu abateri, sau au termenul de exploatare expirat; proprietarii nu permit citirea datelor.