de la fondare
Evenimente

Luni, 18 aprilie curent, sat. Floreni, r. Anenii Noi va fi deconectat de la rețeaua publică de canalizare!

 

 

Important! Începând cu data de 18.04.2022, localitatea Floreni, r-nul Anenii Noi, va fi deconectată de la serviciul public de canalizare. Decizia vine ca urmare a neachitării datoriei debitoare pentru serviciul public de canalizare, prestat localității Floreni r-nul Anenii Noi, în temeiul Contractului încheiat în condițiile stabilite de actele legislative în vigoare, precum și neasigurării permanente a accesului reprezentanților operatorului la contoarele instalate la sondele de pe teritoriul localități, fapt ce se consideră încălcare a prevederilor pct. 67 lit. (g) și pct. 84 din Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, aprobat prin decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 14/11 din 11.08.2020.  

Mai mult, deși Primăria sat. Floreni, în calitate de consumator, a fost somată în repetate rânduri despre obligațiunea onorării integrale a plăţii pentru serviciul prestat și acordarea accesului la sondele amplasate pe teritoriul localității, pentru inspectarea și citirea indicilor contoarelor de apă instalate la acestea, aceasta a ignorat totalmente aceste acțiuni.

În aceste circumstanțe, reconectarea rețelei interne de canalizare a localității la rețeaua publică de canalizare va fi posibilă doar după înlăturarea cauzelor care au condus la deconectare și după achitarea tarifului pentru reconectare.