de la fondare
Evenimente

Agenții economici care deversează ape uzate vor fi verificați non-stop de către reprezentanții ACC!

S.A. ,,Apă-Canal Chişinău” şi-a fixat ca obiectiv major reducerea deversărilor apelor uzate cu depășirea concentrațiilor maxime admisibile (CMA) în rețeaua publică de canalizare, continuând  campania de verificare a clienţilor,  care încalcă prevederile legale ce ţin de poluarea apei şi mediului. Mai mult, în contextul în care se înregistrează temperaturi caniculare și urmează perioada estivală, acţiunile de control se vor intensifica și se vor desfășura atât în perioada orelor de lucru, cât și pe timpul nopții. Prin urmare, administrația furnizorului de apă primordial va intensifica verificările agenților economici care deversează ape uzate cu concentraţii majorate de poluanţi.  ACC atenționează, că în cazul în care vor fi depistați agenți economici care deversează ape cu concentraţii majorate de poluanţi, vor primi prescripții prin care sunt avertizaţi despre necesitatea strigentă de a nu deversa în sistemul public de canalizare ape uzate cu concentraţii majorate, de poluanți. La fel, conform normelor legale vor avea un termen, ce nu depășește 10 zile pentru a înlătura neconformitățile înregistrate. De menționat, că agenții economici care nu se vor conforma și după prelevarea repetată a probelor, vor primi aviz de deconectare de la serviciile de alimentare cu apă și canalizare.

De asemenea, pentru a evita suspendarea contractelor, dar și în scopul prevenirii răspândirii mirosului neplăcut, care produce disconfort pentru locuitorii capitalei, dar și pune în pericol buna activitate a Stației de epurare, Chișinău, reprezentanții furnizorului de apă fac un apel, reiterat către toții agenții economici să își revadă procesul de lucru întru neadmiterea deversării apelor uzate cu concentraţii majorate (CMA), de poluanți.

Reamintim că, de nenumărate ori au avut loc ședințe cu agenții economici cu participarea administrației ACC, reprezentanților Primăriei mun. Chișinău, ai Ministerului Mediului și ai Agenției de Mediu. Mai mult, în cadrul acestor discuții, agenții economici au fost informați despre modificările Hot. de Guvern nr. 950 din 25.11.2013, pentru aprobarea Regulamentului privind cerințele de colectare, epurare și deversare a apelor uzate în sistemul public de canalizare și /sau emisaruri pentru localitățile urbane și rurale ce a intrat în vigoare la 01.01.2022.  Potrivit acestei Hotărâri, agenții economici trebuie să dispună de stații de pre-epurare, sau să întreprindă masurile necesare conform legislației, în caz contrar riscă să fie deconectați de la sistemul de servicii cu apă și canalizare.