Invităm jurnaliștii la evenimentul de recepționare a 3 generatoare donate S.A. ,,Apă-Canal Chișinău” de către USAID
Miercuri, 24 mai, la ora 10.30 va avea loc evenimentul oficial de recepționare a 3 generatoare de energie electrică, donate USAID (în cadrul Proiectului Securitatea Energetică a Republicii Moldova), pentru a asigura fiabilitatea serviciilor de aprovizionare cu apă a consumatorilor din mun. Chișinău, în cazul deconectărilor de energie la nivel național sau a situațiilor de urgență.
La eveniment vor participa:
- Ion Ceban, Primarul general al mun. Chișinău,
- Irina Gutnic Viceprimar al mun. Chișinău,
- Laura Hruby, Șef adjunct al misiunii și însărcinat cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite în Republica Moldova (U.S. Embassy Moldova),
- John Riordan, Șeful Adjunct al Misiunii USAID în Moldova,
- Armen Arzumanyan, Directorul Proiectului Securitatea Energetică a RM.
Evenimentul va avea loc la Stația de Tratare a Apei din Chișinău, str. Studenților, 14. La eveniment sunt așteptați reprezentanții instituțiilor mass-media. Pentru mai multe detalii ne puteți contacta la numărul de telefon 067748202.