Pe parcursul lunii august 2023 au fost remediate circa 2531 avarii la reţele de apeduct!
Colaboratorii S.A. ,,Apă-Canal Chişinau” (ACC) asigură buna desfaşurare a proceselor de alimentare cu apă şi preluare a apelor uzate în permanență.
Pe parcursul lunii august 2023, de către Departamentul dispecerat 022-25-66-66 sau 022-85-77-77 au fost preluate și înregistrate 873 apeluri la rețelele de canalizare și 750 la rețelele de apeduct, la care echipele de intervenție au acționat cu promptitudine.
Totodată, în perioada sus-menționată au fost remediate 2531 avarii la rețelele de apeduct, dintre care 1048 scurgeri. De asemenea, specialiștii au reușit remedierea a 841 avarii la rețelele de canalizare dintre care 379 blocări a rețelei de canalizare.
În scopul remedierii avarierilor, echipele întreprinderii au efectuat suplimentar un șir de lucrări, întru ameliorarea continuă a serviciilor de aprovizionare cu apă. Astfel, în 139 cazuri au fost executate lucrări de înlocuire a apeductului, cu lungimea de până la 5 m şi în 12 cazuri cu lungimea de peste 5 m cu diametrul de la 25 mm la 500 mm, au fost reparate 393 vane, fiind înlocuite 6 vane, reparați 19 hidranți, fiind înlocuiți 3 hidranți.
Reprezentanţii ACC au fost informaţi şi despre 20 cazuri de supraveghere sau lipsă a capacelor la căminele de vizitare, amplasate pe trotuare, în zonele de parc, în spaţiile dintre blocurile de locuinţe. Ca urmare, au fost înlocuite 2 capace.
Colaboratorii S.A. ,,Apă-Canal Chișinau”(ACC) asigură buna desfășurare a proceselor de alimentare cu apă și preluare a apelor uzate și în continuu. Pentru informații suplimentare consumatorii sunt îndemnați să sune la Dispeceratul central, la numărul de telefon: 022-25-66-66 sau 022-85-77-77.
De asemenea, Primăria Municipiului Chișinău informează toți cetățenii că pentru a afla mai multe informații despre proiecte și cum se cheltuie banii publici pot accesa paginile web: Proiecte.chisinau.md, Transparenta.chisinau.md, Visit.chisinau.md. Invest.chisinau.md, Educatieonline.chisinau.md.