de la fondare
Evenimente

Ați lăsat în urmă doar durere…

 

În aceste clipe de adâncă tristeţe, colectivul S.A. „Apă-Canal Chişinău” este alături de rudele şi prietenii regretatei Raisa Cecan, o doamnă cu multă cumsecădenie şi verticalitate, care şi-a consacrat viaţa, muncind de-a lungul anilor cu multă abnegaţie, responsabilitate şi devotament, contribuind mult la dezvoltarea întreprinderii. 

Şi-a făcut studiile la Institul Politehnic din Chişinău, specialitatea alimentare cu apă și canalizare. Raisa Cecan și-a început activitatea în cadrul S.A. „Apă-Canal Chişinău” la 14.09.1984, în calitate de maistru. Pe parcursul anilor a deținut și funcția de manager, consilier al directorului general pentru investiții externe, director pentru investiții. Ultimii ani a activat în calitate de șef Departamentul ape uzate. Pentru aportul adus la dezvoltarea serviciului de aprovizionare cu apă și canalizare, în 1992, Dna Cecan a fost decorată cu medalia ,,Meritul civic”. 

A fost o specialistă foarte erudită și o colegă excepțională, care și-a dedicat circa trei decenii din viață domeniului calității apei. Cu profund regret, exprimăm cordiale sentimente de compasiune și sincere condoleanțe familiei CECAN și celor care i-au fost dragi și apropiați.       

     Vom păstra cu profundă pioşenie şi deosebită recunoştinţă amintirile despre cea, care a fost Raisa Cecan, o personalitate demnă de tot respectul, de înaltă ţinută civică, curată la suflet, principială, exigentă, cu o energie debordantă şi cu o capacitate de muncă de invidiat. 

Dumnezeu să o ierte şi să o odihnească în pace!