Comunicat informativ S.A. ,,Apă-Canal Chișinău”ACC vine cu precizări vizavi de presiunea slabă a apei pe unele străzi din Grătiești, sat. Hulboaca!
Specialiștii furnizorului de apă inspectează cu regularitate, conform regulamentelor de exploatare starea tehnică a rețelelor, inclusiv a armăturilor de acționare la nodurile de distribuție din com. Grătiești, sat. Hulboaca. Astfel, s-a constatat că Stația de pompare hidrofor din str. Prietenii, 10, ce asigură repomparea apei către localitate funcționează la parametri normali, având presiunea stabilită de 5,3 bar., fapt ce corespunde normativelor în vigoare.
Totuși, având în vedere că unele din străzi din comuna Grătiești, satul Hulboaca, se alimentează de la conducte care au diametre mici de la 50 pâna la 150 mm, care au fost pozate cu forțele proprii ale locuitorilor, se atestă presiune slabă în orele de vârf a consumului maximal de apă.
Subliniem, că potrivit normelor și regulilor în construcție, pe străzi urma să fie construite apeducte cu diametre nu mai puțin de 100 mm. Mai mult ca atât, din motiv că sistemul de alimentare cu apă nu este inelar, diametrele țevilor nu permit asigurarea volumului necesar de apă în orele de vârf, dar mai ales în perioada caniculară, când mulți consumatorii folosesc apa în scopuri de irigare, culturi agricole, bazine, etc.
Una din soluții pe termen lung, care ar asigura fiabilitatea alimentării cu apă, ar fi construirea de către Primăria comunei Grătiești a unui un rezervor de apă, iar rețele de distribuție să fie separate conform proiectului de modernizare a rețelelor de distribuție a apei în localități.
Reamintim că, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 199/2014 Cu privire la aprobarea Strategiei de alimentare cu apă şi sanitaţie 2014-2028, precum și art. 8, lit. i) din Legea nr. 303/2013 cu privire la serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare, autoritatea publică locală, în cazul dat Grătiești, urmează să identifice sursele financiare pentru implementarea proiectului de modernizare a rețelelor de apă în suburbie.
Totodată, menționăm că specialiștii S.A. ,,Apă-Canal Chișinău” non-stop depun eforturi pentru ca toate disfuncţionalităţile apărute în sistemul de alimentare cu apă și canalizare, să fie remediate în timp util, iar consumatorii să poată beneficia de servicii calitative și neîntrerupte.