de la fondare
Evenimente

Centrul multifuncțional: mereu alături de Consumatori! 11306 Consumatori deserviți în luna noiembrie 2024!

 

Centrul multifuncțional al S.A. „Apă-Canal Chişinău” oferă Consumatorilor şi solicitanţilor diverse servicii în vederea soluţionării prompte a problemelor ce ţin de domeniul alimentării cu apă şi de canalizare, începând cu solicitarea obținerii Avizului de branșare/racordare pentru alimentare cu apă şi de canalizare, coordonarea proiectelor de construire a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, perfectarea contractelor de livrare a apei potabile şi evacuare a apelor uzate, până la achitarea facturilor pentru serviciile prestate, oferind răspunsuri la orice gen de întrebare.

Astfel, pe parcursul lunii noimebrie 2024, numărul total de Consumatori deserviţi de către angajaţii Centrului multifuncțional a fost de 11306, comparativ cu 11586 în luna octombrie, fiind oferite servicii de informare pentru 4735 persoane, servicii contabile pentru 1713, iar 2860 au efetuat achitări în caserie.

De asemenea, au fost înregistrate 385 scrisori, au fost primite 443 cereri cu privire la reîncheierea contractelor directe sectorul apartamente, 424 cereri pentru serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare (consumatori casnici şi noncasnici), 603 cereri privind încheierea contractelor directe (ACC, APLP, CCL), 61 de cereri cu privire la încheierea contractelor directe cu proprietarii apartamentelor din ÎMGFL și  27 cereri privind rezoluțiunea contractelor.

Concomitent, au fost înregistrate 1433 apeluri telefonice, precum și recepționate 351 de cereri privind eliberarea Avizului de branșare/racordare, 104 de cereri privind permisul de branșare/racordare, 122 cereri pentru realizarea racordării la canalizare, 260 cereri pentru coordonarea proiectelor și 74 cereri privind acordarea serviciilor contra cost.

Centrul multifuncțional al S.A. ,,Apă-Canal Chişinău” depune eforturi sporite pentru a menţine o conlucrare eficientă cu Consumatorii.