Omagiu adus Veteranilor muncii din cadrul S.A. „Apă-Canal Chişinău”. Sărbătoarea Veteranilor a ajuns la cea de-a 38-a Aniversare!!!
Veteranii întreprinerii, cei, care pe parcursul a 20, 25, 30, 35, 40, 45, și chiar 50 de ani de-a rândul, muncesc cu multă dăruire şi înalt profesionalism în cadrul S.A. „Apă-Canal Chişinău” au fost omagiați. Aceasta fiind o frumoasă tradiţie, care-şi are începutul încă din anul 1987, ca la fiecare sfârşit de an, să fie organizată o sărbătoare în acest sens.
Astfel, cei 84 de Veterani ai anului 2024 s-au adunat într-o şedinţă solemnă, iar membrii Comitetului sindical au organizat sărbătoarea Veteranilor într-un mod inedit. Pentru a aduce un tribut Veteranilor muncii din cadrul întreprinderii, remarcând aportul şi realizările prodigioase ale acestora, dar şi pentru a transmite mesaje de mulţumire şi respect faţă de pilonii a întreprinderii, cei prezenți la sărbătoare au avut parte de un moment festiv plin de emoţii.
În cadrul oficierii solemne, Veteranii au fost felicitaţi de către Andrei Cebotari, preşedintele Comitetului sindical al S.A. „Apă-Canal Chişinău”, transmiţânu-le un mesaj de felicitare şi toată gratitudinea şi recunoştinţa colectivului întreprinderii. ,,Sărbătorim cu emoție și recunoștință pe cei 84 de veteran ai S.A. ,,Apă-canal Chișinău”. Fiecare dintre ei a reprezentat o piesă esențială în angrenajul echipei noastre, aducând nu doar competență și profesionalism, ci și energie pozitivă și devotament exemplar. Anii petrecuți în slujba comunității au fost nu doar ani de muncă, ci și ani de colaborare, de învățare, de creștere comună. Vă mulțumim”, a declarat Andrei Cebotari.
La eveniment a fost prezentă și Diana Tacu, director general interimar, care a ţinut să mulţumească tuturor veteranilor pentru aportul şi contribuţia aduse de-a lungul anilor, la dezvoltarea întreprinderii, contribuind semnificativ la buna desfăşurare a activităţii ei. ,,Le suntem profund recunoscători pentru dăruirea, profesionalismul și eforturile constante pe care le-au adus în slujba comunității, contribuind astfel la buna desfășurare a serviciilor de apă și canalizare. Anii petrecuți împreună ne-au demonstrat că succesul vine prin muncă în echipă, iar ei au fost o parte esențială din acest proces. Le mulțumim încă o dată pentru efort și le dorim sănătate, bucurii și de momente de liniște”, a subliniat Diana Tacu.
În prezent, în cadrul întreprinderii activează peste 1600 de angajaţi, dintre care circa 500 au lucrat mai mult de 20 de ani la întreprindere, numiţi pe bună dreptate ,,Veteran al S.A. ,,Apă-Canal Chişinău”.