de la fondare
Evenimente

Aproape nouă mii de consumatori, au fost deserviți în decembrie curent, la ghișeele S. A. „Apă-Canal Chișinău”

Nouă mii de consumatori au fost deserviți în luna decembrie curent, la ghișeele întreprinderii, care s-au adresat, fie pentru soluționarea operativă a diverselor situații, fie pentru achitarea serviciilor prestate. Astfel, pe parcursul lunii trecute, specialiștii din cadrul Sectorul informare şi achitări ai întreprinderii au oferit servicii contabile pentru 1844 consumatori, servicii de informare – pentru 1924 consumatori. Totodată, circa 5016 persoane au efectuat achitări în casierie fiind înregistrate 441 de cereri și 148 de scrisori. Reieșind din cele expuse constatăm, că serviciile de informare și contabile oferite de inginerii pentru calcule în luna decembrie, 2018 sunt în descreștere, iar numărul de consumatori care au efectuat achitări în casierie s-a majorat. Menţionăm, că numărul de scrisori înaintate de consumatori/solicitanţi sunt în descreștere, iar numărul de cereri, privind deschiderea conturilor personale s-a majorat. Reamintim, că toți consumatorii se pot adresa specialiștilor din biroul 101, str. Albișoara, 38 pentru a obține răspunsuri la orice întrebare ce ține de domeniul alimentării cu apă şi de canalizare. Aici pot obține informații despre condițiile tehnice și pot coordona proiectele de construire a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, pot perfecta contracte de livrare a apei potabile şi evacuare a apelor uzate și pot achita pentru serviciile prestate.