Noile stații de pompare a apei și a apelor uzate, finanțate de BERD, BEI și UE, date în exploatare!
S.A. „Apă- Canal Chișinău” invită reprezentanţii mass-media la lansarea celor 8 stații de pompare a apei potabile și a apei uzate.
La eveniment va participa primarul general interimar de Chișinău, dl Ruslan Codreanu, dar și oficiali ai BERD, BEI și UE.
În cadrul evenimentului, vor fi prezentate stațiile de pompare renovate cu suportul BERD, BEI și UE, fapt ce va mări eficiența serviciilor de aprovizionare cu apă și de canalizare, spre beneficiul locuitorilor municipiului Chișinău. Noul echipament a fost furnizat și testat. Acesta include 26 de agregate de pompare, dintre care 15 agregate la Stații de Pompare a apelor uzate „Costiujeni”, „Codru”, „Vieru”, „Motel”, „Vatra”; 10 agregate la Stații de Pompare a apei potabile „Independenţei”, „Buiucani”; iar la Staţia de apă Nistru (Treapta II A), care asigură pomparea apei brute către Staţia de Tratare a Apei din municipiul Chişinău, a fost înlocuit un agregat cu capacitate de pompare de cca 5500 m3/h.
Lansarea stațiilor va avea loc marți, 5 martie, 2019 cu începere de la ora 12.00, (str. I. Pelivan, 2). Pentru mai multe detalii contactați Serviciul de presă la numărul de tel: 068302205.