Situaţia privind implementarea Programului de Investiţii Prioritare (PIP), finanţat de BERD şi BEI, discutată la Guvern
La Guvern, a fost desfăşurată o şedinţă de lucru, prezidată de către Prim-ministrul RM, Pavel Filip, unde au fost discutate problemele ce ţin de implementarea a 7 proiecte derulate în întreaga ţară, cu finanţarea BERD şi BEI.
La şedinţa menţionată a participat şi directorul general al S.A. „Apă-Canal Chişinău”, Veronica Herţa, care s-a referit la situaţia actuală privind implementarea Programului de Investiţii Prioritare (PIP) în municipiul Chişinău.
Importanţa PIP, finanţat de BERD şi BEI, a fost reiterată nu o singură dată de către S.A. ”Apă-Canal Chişinău” şi locuitorii capitalei. Deşi anual, din mijloacele financiare ale întreprinderii, sunt executate un şir de lucrări planificate pentru reparaţia reţelelor de apă şi de canalizare, acestea nu pot ameliora în mod radical situaţia, sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare, fiind sistem învechit, cu uzura de peste 70% . Din acest considerent, acordul de finanţare, cu valoarea totală a investiţiilor de 64,8 milioane de euro, contractat în 2013, este un angajament care aduce speranţă în acest sector. Prin deblocarea debursării investiţiilor de către BERD şi BEI, va fi ameliorată situaţia creată, a accentuat directorul general al întreprinderii.
De asemenea, Veronica Herţa a solicitat implicarea şi sprijinul Executivului pentru derularea acestui proiect investiţional prin care urmează să fie reabilitate până în decembrie 2018, 205 km reţele de apă, peste trei mii de branşamente ale blocurilor de locuit şi circa 15 km de colectoare de canalizare, reconstruită Staţia de epurare din municipiu etc.