DEJA PESTE 2 MILIOANE DE PERSOANE DIN MOLDOVA AU ACCES LA APĂ POTABILĂ LIVRATĂ CENTRALIZAT
Peste 2 milioane de persoane au acces la apă potabilă livrată centralizat, adică prin sisteme de apeduct. Datele Biroului Național de Statistică arată că, în anul 2018, cota populației conectate la apeduct a ajuns, la nivelul de 60,6%.
Totodată, se mai spune în materialul citat, și numărul apeductelor funcționale a crescut până la cifra de 1168 sau aproape 96% din totalul sistemelor existente. Prin urmare, la apă livrată centralizat au acces locuitorii din 774 de localități. Per total, în 2018, în țară erau funcționale 110 sisteme de canalizare, iar de servicii de canalizare beneficiază locuitorii din 126 de localități sau peste 29% din populație.
În același timp, prognozele Ministerului Agriculturi, Dezvoltării Regionale și Mediului indică, pentru acest an, extinderea rețelei de apeducte cu circa 240 de kilometri, fapt ce va permite conectarea la rețea a peste 100 mii de persoane. Investițiile statului în acest scop se vor cifra la circa 200 milioane de lei.