Funcții vacantă de controlor la S.A. „ Apă-Canal Chișinău”
Administrația furnizorului de apă anunță concurs pentru ocuparea funcției de controlor. În funcţie de controlor se numeşte o persoană cu studii medii, sau secundare profesionale și care trebuie să respecte regulile de conduită etică și de comunicare; dar și să posede limba oficială a Republicii Moldova, la nivelul necesar pentru îndeplinirea obligaţiunilor de funcţie.
În obligațiunile sale funcționale se vor regăsi:
– citirea indicaţiilor contoarelor de apă, conform fişelor de lucru înaintate şi rutelor de vizitare a consumatorilor aprobate;
– înscrierea în fişa de evidenţă a contorului, clar, fără ştersături şi îndreptări; verificarea stării tehnice a apometrului, la citirea indicaţiilor de pe contoarele de apă.
Totodată, controlorul trebuie să depisteze cauza şi să facă înscrierile necesare în cartela de evidenţă a contorului, în cazul majorării, sau micşorării evidente a consumului de apă de către Consumator, dar și să inspecteze reţelele de alimentare cu apă şi de canalizare ale consumatorilor, întocmind acte de inspectare şi cercetare a stării evidenţei, acte de neîndeplinire a prescripţiilor, sau prescripţii în baza încălcărilor confirmate cu indicarea termenelor concrete de înlăturare a încălcărilor în conformitate cu prevederile contractului şi actelor normative în vigoare.
Candidaţii vor expedia curriculum vitae (CV) pe posta electronică a întreprinderii acc@acc.md sau vor depune curriculum vitae (CV) şi copii ale: actului de identitate, actelor de studii (diplomă/certificat de absolvire), la sediul întreprinderii, situat în str. Albişoara, 38, mun.Chişinău, biroul 308 (resurse umane) de luni pînă vineri între orele 13:00 pînă la 16:00. Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la telefonul 022-256-834; 022-256-842 zilnic, între orele 08.00-16.00.