Situatie alarmanta. Factorii care duc la o criza globala a apei potabile

Cererea de apa la nivel mondial se estimeaza ca va creste pana in anul 2050 cu 20-30% in comparatie cu nivelul actual ca urmare a inmultirii populatiei globale.

Dar printre factori se numara si dezvoltarea econimica si schimbarea tiparelor de consum, conform constatarilor UN-Water si UNESCO incluse în raportul comun anual privind apa, citat marti de AFP. În acelasi timp, schimbarile climatice risca sa îngreuneze accesul la apa potabila sigura, pe fondul secetei si al inundatiilor, relateaza Agerpres.

Accesul insuficient la o sursa de apa potabila de calitate si lipsa serviciilor de salubritate a apei uzate pun în pericol vietile omenesti – 780.000 de decese sunt cauzate de dizenterie si holera în fiecare an, mult mai multe în comparatie cu numarul victimelor conflictelor, cutremurelor si epidemiilor, se arata în raport.

În anul 2015, aproximativ 844 de milioane de persoane nu aveau acces la o sursa de apa potabila sigura si doar 39% din populatia lumii dispunea de servicii de salubritate sigure.

“Accesul la apa este un drept uman vital pentru demnitatea fiecarei fiinte umane. Cu toate acestea, miliarde de oameni sunt înca privati de acesta”, a declarat în cadrul unui comunicat directoarea generala a UNESCO, Audrey Azoulay.

Obiectivul de dezvoltare durabila definit de Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), care prevede ″un acces universal si echitabil la apa potabila, la un cost accesibil, pâna în 2030″ risca sa nu poata fi realizat.

Printre sursele de poluare se numara materialele fecale, pesticidele sau nitratii din agricultura, dar si “poluantii emergenti”, cum ar fi reziduurile medicamentoase.

Cine sunt cei care sufera cel mai mult? Situatiile difera foarte mult de la o regiune a lumii la alta, însa autorii documentului au identificat un element comun: “cei mai saraci sunt cei mai afectati de discriminare”, a constatat redactorul-sef al raportului, Richard Connor.

Mai multe investitii

Raportul distinge ″situatia saracilor din mediul urban, a saracilor din mediul rural si a celor stramutati fortat”.

″În tarile cel mai putin dezvoltate, 62% dintre locuitorii din mediul urban locuiesc în cartierele sarace si, foarte adesea, nu au acces la servicii de apa sau la canalizare”, noteaza Connor.

″Acesti oameni sunt nevoiti sa se aprovizioneze cu apa de la vânzatorii ambulanti si de la camioanele-cisterna si pot ajunge sa plateasca de zece ori mai mult pentru apa spre deosebire de concetatenii lor mai bogati care au apa la robinet, potrivit lui Connor.

Însa, “majoritatea persoanelor care au acces la surse de apa potabila netratata si care nu au acces la servicii elementare de salubritate traiesc în zonele rurale”, se arata în raport. Prin urmare, infrastructura este insuficienta.

Femeile sunt adesea dezavantajate în ceea ce priveste accesul la apa. În mediul rural, “sarcina de a aduce apa revine femeilor si fetelor, într-o maniera disproportionata”, aceasta fiind o “munca neremunerata si nerecunoscuta”, subliniaza raportul.

O situatie speciala este aceea a refugiatilor. La sfârsitul anului 2017, 68,5 milioane de persoane au fost stramutate fortat din cauza conflictelor sau a persecutiilor. Aceste populatii “se confrunta adesea cu obstacole în accesarea surselor de apa si a serviciilor elementare de salubritate”, iar “deplasarea în masa exercita o presiune asupra resurselor si serviciilor conexe la care se raporteaza”, se adauga în document.

Pentru a face fata acestor provocari, ONU nu prezinta solutii miraculoase, ci schiteaza unele cai de rezolvare, noteaza AFP. “Oamenii bogati care achita sume foarte mici (pentru apa) trebuie sa înceapa sa plateasca mai mult pentru ca accesul sa fie universal”, sugereaza Richard Connor.

Statele, dar si actorii privati, trebuie sa investeasca masiv în infrastructura. Necesarul este estimat la 114 miliarde de dolari anual, de trei ori mai mult fata de cheltuite din prezent, fara a lua în calcul costurile de functionare si întretinere.

Pentru a gestiona cererea din ce în ce mai mare de apa – pentru potolirea setei, pentru agricultura sau productia de electricitate – raportul din 2018 a recomandat “lucrul cu natura mai degraba decât împotriva ei” în vederea unei utilizari mai eficiente, mai rentabile si mai sanatoase a apei, atât pentru populatie cât si pentru mediul înconjurator.