Tribut adus Marelui EMINESCU

„Luceafărul poeziei româneşti” sau „Poetul nepereche”. Aşa a fost numit, de-a lungul vremii, Mihai Eminescu (1850-1889), cel care a stârnit o adevărată revoluţie în literatura română.

       Miercuri, 15 ianuarie 2020, se împlinesc 170 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu. Eminescu este autorul celui mai lung poem de dragoste omologat de Academia Recordurilor Mondiale – ,,Luceafărul”. Marele poet a început să-l scrie în 1873 și l-a publicat peste 10 ani, în 1883.

       Mihai Eminescu s-a născut pe 15 ianuarie 1850, la Botoșani, fiind al şaptelea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti. Anii copilăriei îl regăsesc la Botoşani şi Ipoteşti, unde are parte de libertate totală în mijlocul naturii, probabil acesta fiind și faptul pentru care, o bună parte din operele sale le dedică „Mamei natură”.

       Între anii 1858 și 1866, Eminescu urmează școala de la Cernăuți și termină clasa a IV-a, fiind al cincilea dintr-un total de 82 de colegi.

       În anul 1866, Mihai Eminescu a avut primele manifestări literare, debutând cu poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”, dedicată profesorului de limba română, care murise în luna ianuarie a anului 1886. Poezia sa, apărută în broșura „Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti”, a fost semnată Mihai Eminovici.

       La 9 martie 1886 debutează cu poezia „De-aş avea” în revista lui Iosif Vulcan „Familia” din Pesta. De altfel, Iosif Vulcan a fost cel care i-a schimbat numele din Eminovici în Eminescu. În acelaşi an, îi mai apar în „Familia” încă cinci poezii.

       În perioada 1869 – 1872, Mihai Eminescu pleacă la studii la Viena, acolo unde avea să o cunoască pe Veronica Micle. De asemenea, începe și colaborarea la ,,Convorbiri Literare” și debutează ca publicist în ziarul ,,Albina” din Pesta.

        Cele mai frumoase poezii de Mihai Eminescu sunt: Somnoroase păsărele; Ce te legeni?; La mijloc de codru; Pe lângă plopii fără soț; Fiind băiet păduri cutreieram; Crăiasa din povești; Mai am un singur dor; Lacul; Și dacă; De-or trece anii; Dorința; Din valurile vremii.

       Manuscrisele  poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședința din 25 ianuarie 1902. 

        Mihai Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. Pe data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu. Marele poet a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București la 17 iunie 1889.

       A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

       Mihai Eminescu rămâne a fi simbolul naţiunii noastre, luceafărul nestins al poeziei întru promovarea valorii neamului. Marele scriitor Mihail Sadoveanu exprima foarte limpede această idee: „Să ne aducem pururi aminte de Eminescu, cel mai ales dintre toţi scriitorii acestui neam”.