APĂ PENTRU VIAŢĂ, SĂNĂTATE, BUNĂSTARE, DEZVOLTARE ECONOMICĂ ŞI SIGURANŢĂ
Am auzit de atâtea ori spunându-se „Apa e mai scumpă decât aurul!” şi poate că ne-am întrebat: „Se poate aşa ceva?”, „E posibil să nu mai avem suficiente rezerve de apă şi în viitor să suferim din lipsa apei?”.
Concluzia la care s-a ajuns este că, într-adevăr, apa poate deveni o problemă pentru unele regiuni geografice, dacă se dereglează una din funcţiile sale, dacă se modifică raportul dintre rezervele existente, necesarul de apă şi modul de utilizare şi gospodărire a acesteia. E lesne de înţeles, că acest raport s-a modificat continuu, ţinând cont că cererea de apă este în continuă creştere ca urmare a exploziei demografice, dar şi a dezvoltării, fără precedent a ramurilor industriale şi a consumului, din ce în ce mai mare, din agricultură.
Dacă luăm în calcul funcţiile apei (mediu pentru diferite plante şi animale, mijloc de transport şi comunicaţie, resursă pentru irigaţii, materie primă sau factor de producţie în industrie, agricultură, gospodărire comunală, sursă de desfătare estetică şi satisfacţie sufletească, sursă de energie), concluzia desprinsă, cu uşurinţă, e aceea că pentru a exista, oamenii au nevoie pe lângă hrană, căldură, lumină şi de apă, că nimic nu poate fi conceput în economia planetei fără apă. Însă, se pare că datorită consumului mare de apă, în curând, populaţia globului va suferi de sete, ţinând cont că pe suprafaţa Pământului nu există decât 20 mld. mP 3 P apă, estimată pentru anul 2100.
Cu toate că Terra este supranumită şi „Planeta albastră” (748% din suprafaţa sa e ocupată cu apă), volumul total de apă e apreciat la 1,3 mld. kmP 3 P din care 97,4% în oceanul mondial şi doar 2,6% apă dulce. Iată că resursele de apă dulce sunt foarte mici şi atunci e lesne de înţeles, că problema apei e una prioritară pentru întreaga omenire, atâta vreme cât aceasta e distribuită inegal pe continente (în America de Sud există cele mai mari rezerve de apă dulce de pe glob – 26,4%, iar la polul opus se află Australia şi Oceania, cu doar 5,4%).
Pe termen lung, România dispune de 40,6 kmP 3 P resurse de apă dulce, adică un volum de 1765 mP 3 P /locuitor, dar şi în spaţiu (în Sahara cad anual sub 100 mm precipitaţii). Uneori la ploile mici, apa din picături, din cauza aerului fierbinte, se evaporă în aer înainte de a interupta solul.
Alte aspecte ale problemei apei se referă la rezervele de apă subterană, care se micşorează, în timp ce consumul depăşeşte rata de refacere a acviferelor sau la poluarea apelor cu deşeuri menajere, ape industriale, ape orăşeneşti, ape rezultate de la diferite combinate agricole etc., mergându-se pe ideea că apa curge, iar oceanul e un coş de gunoi uriaş şi fără fund. Iată că nici de data aceasta nu se ţine cont că există riscul producerii unor dereglări şi că se poate modifica calitatea apelor din cauza amenajărilor turistice şi urbanistice din apropierea litoralelor, din cauza activităţilor portuare, industriale şi agricole.
Nu trebuie uitat nici faptul, că apa este o resursă limitată, dar foarte importantă pentru om sub toate aspectele (economic, social, cultural, estetic etc.). De aceea, importanţa ei este foarte mare în zonele sărace în apă, mai ales că e un lucru cert că, azi, mai puţin de 1% din resursele acvatice ale planetei sunt disponibile pentru consumul uman, iar mai mult de 1,2 mld. de oameni n-au acces la o sursă de apă potabilă sigură.
În ceea ce priveşte Europa, situaţia nu este chiar atât de neagră, în sensul că acest continent nu se confruntă cu o scădere generală a apei, iar secetele şi inundaţiile sunt puţin frecvente. Însă, adevărata problemă cu care se confruntă continentul nostru este cea a calităţii apelor, ştiindu-se faptul că 20% din resursele de apă de la nivelul U.E. sunt poluate. Iată, că vorbim, din nou, de influenţa nefastă a omului asupra mediului şi chiar dacă auzim că se vorbeşte, tot mai des, de „cercul care nu se mai închide”, oamenii n-au înţeles că natura ne oferă totul, dar se şi poate lua acest „tot” înapoi şi se poate întoarce împotriva noastră, dacă nu ştim să o protejăm şi dacă continuăm să degradăm, inevitabil, mediul.
Astfel, datorită cererii tot mai mari de apă, atât din partea populaţiei, cât şi datorită principalilor consumatori (industria şi agricultura), resursele de apă sunt supraexploatate, îndeosebi cele subterane, iar în Europa, 50% din zonele umede sunt pe cale de dispariţie din această cauză.
Calitatea apei potabile a devenit o problemă prioritară a omenirii, atrăgându-se atenţia asupra faptului, că deficitul de apă dulce îşi va pune amprenta negativ, asupra omenirii sub toate aspectele (economic, social, cultural, estetic, moral) şi că din totalul resurselor de apă dulce (44.700 kmP 3 P ) se pot folosi doar 20.000 kmP 3 P (râuri, lacuri, ape subterane). Este adevărat că apa este o resursă regenerabilă fiind supusă unui proces de reîmprospătare, ca urmare a unui ciclu natural (astfel pentru Europa, durata unui circuit este de 28 zile, asta înseamnă că într-un an procesul de regenerare se produce de 13 ori), dar ce folos dacă continuăm să consumăm cantităţi mari de apă în unele zone cererea fiind mai mare decât rezervele existente şi dacă deversăm din ce în ce mai multe substanţe poluante în apă.
Apa e considerată a fi „sângele pământului” şi o sursă care stă la baza tuturor îndeletnicirilor omului, dar şi la baza oricărei activităţi a acestuia. De aceea, se impune, din ce în ce mai mult, ca exploatarea resurselor de apă să se facă ţinând cont de principiile dezvoltării durabile. Satisfacerea cerinţelor prezentului fără a compromite posibilităţile generaţiilor viitoare de a-şi satisface cerinţele, stabilirea unor limite spaţiale (până unde?) şi temporale (pentru cât timp?) ale potenţialului resurselor de apă.
Sursa: https://www.limnology.ro/water2010/Proceedings/68.pdf