Izolarea #stațiacasă, hipovitaminoza, dermatitele și calitatea apei!
În ultimul timp, pe paginile rețelelor de socializare, mai puțin la Departamentul dispecerat, au apărut un șir de reclamații, care invocă calitatea îndoielnică a apei de la robinet.
Mai mult ca atât, mulți internauți învinuiesc furnizorul de apă, că ar livra apă tratată necorespunzător și care provoacă diverse erupții cutanate, dermatite și boli de piele, în special, la copii, fără să ia în calcul, că anume în această perioadă, lipsa expunerii la soare provoacă hipovitaminoză or, din cauza deficitului de vitamina D se înregistrează mai multe cazuri cu erupții pe piele, care fac părinții să se îngrijoreze. Deși este un subiect foarte actual atât pentru sezonul de primăvară, cât și în legătură cu izolarea #stațiacasă, pentru a ne proteja de răspândirea coronavirusului, lăsăm specialiștii dermatologi să-și spună părerea.
Furnizorul de apă atenționează, că postările pe diverse grupuri de pe rețelele de socializare nu ajută nici consumatorii, dat fiind faptul, că în primul rând, nu se indică adresa, iar în al doilea rând, nimeni din specialiștii întreprinderii nu stau non-stop pe facebook, dar nici furnizorul de apă, care, în afară de injurii și învinuiri nefondate nu se aleg cu nimic, iar în cazul în care s-ar fi știut despre ce vorbește consumatorul, poate și se oferea un răspuns pertinent.
Așadar, pentru a desființa aceste zvonuri nefondate, aducem la cunoștința consumatorilor din mun. Chișinău, că pentru asigurarea producerii și distribuirii unei ape potabile sigure, de calitate, precum și în scopul menținerii sănătății populației, lucrătorii S.A. ,,Apă-Canal Chișinău” sunt zilnic la datorie.
Spre bucuria tuturor, virusul COVID-19 nu a fost detectat în apa potabilă, iar metodele convenționale de tratare a apei, care includ dezinfectarea cu oxidanți, precum clorul și hipocloritul de sodiu, sunt eficiente pentru inactivarea COVID-19.
Conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 934/2017 „În cazul utilizării apelor de suprafață tratate, în vederea prevenirii riscurilor pentru sănătate, se stabilește o concentrație minimă de clor rezidual liber la robinetul consumatorului de 0,1 – 0,2 mg/l. Pentru apele cu o capacitate mai mare de clor absorbție, se acceptă un nivel maxim de 1,0 mg/l”.
Astfel, în conformitate cu prevederile Legii privind calitatea apei potabile, Furnizorul dă asigurări certe, că apa livrată se conformează parametrilor de calitate și are drept obiectiv asigurarea consumatorilor cu apă potabilă, tratată şi dezinfectată, conform ultimelor tehnologii.
Calitatea apei este monitorizată zilnic, prin intermediul a două laboratoare, şi anume, Laboratorul Staţiei de apă Nistru (LSN) şi Laboratorul apă potabilă (LAP), care au personal calificat în domeniile chimia și microbiologia apei, sunt dotate tehnic cu echipamente performante ce permit efectuarea investigaţiilor de laborator pentru indicatorii de calitate a apei potabile. Apa este verificată la parametrii indicaţi în actele normative existente, începând cu procesul de tratare și până la robinetele consumatorilor, utilizându-se peste 30 de metode analitice, probele fiind prelevate în conformitate cu graficele de prelevare a probelor şi efectuare a investigaţiilor de laborator, aprobate de Centrul de Sănătate Publică din mun. Chișinău.
Nemijlocit, pe parcursul anului 2020 (01.01. – 31.03.2020), angajaţii laboratoarelor întreprinderii au prelevat 43857 probe de apă din fluviul Nistru, punctele de recepţie ale apei la etapele de tratare a Staţiei de tratare or. Chişinău şi Staţia de apă Nistru, rezervoarele de apă potabilă, punctele de control din reţeaua centralizată de distribuţie a mun. Chişinău, fântânile arteziene şi fântânile cu izvor local, aflate în gestiunea ACC, precum şi cele din apeductele nou-construite, care ulterior se conectează la sistemul centralizat municipal, după înlăturarea scurgerilor, a reclamațiilor clienţilor, agenţilor economici şi persoanelor fizice şi au efectuat 89945 de încercări fizico-chimice și 9517 de încercări bacteriologice.
Rezultatele investigaţiilor fizico-chimice şi bacteriologice ale apei potabile distribuite în reţeaua centralizată de alimentare cu apă, sunt publicate lunar şi trimestrial pe site-ul S.A. „Apă-Canal Chişinău” www.acc.md .
Așadar, în cazul în care depistați o abatere de la norme a calității apei, Vă rugăm să ne contactați, cu indicarea datelor concrete de contact (adresa locuinţei, nr. apartamentului, numele/prenumele, nr. de telefon), la la nr. de tel. 022-256-666 al Departamentului dispecerat sau să expediați mesajul D-voastră prin poșta electronică: acc@acc.md pentru a fi întreprinse măsuri prompte.