Angajații S.A. ,, Apă-Canal Chișinău” (ACC) au salubrizat un parc din sectorul Râșcani!
Dis-de dimineață, zeci de angajați ai S.A. „Apă-Canal Chișinău”, și-au lăsat cravata și costumul la patru ace și au adoptat un stil sport pentru a participa activ la ,, Marea curățenie” . Înarmaţi cu ustensilele necesare şi saci de polietilenă, au strâns și evacuat timp de câteva ore, gunoi dintr-un parc din sectorul Râșcani. La ordinea zilei a fost lucru în echipă și buna dispoziție, iar rezultatul a fost pe măsură.
Astfel, colaboratorii întreprinderii au adunat o bună parte din gunoiul existent în această zonă, l-au stocat în saci de polietilenă, separat pentru articolele din plastic, sticlă, hârtie, și cu ajutorul celor 3 mașini din dotarea întreprinderii acesta a fost evacuat.
După încheierea lucrărilor, parcul a devenit mai curat și mai îngrijit. Administrația furnizorului de apă speră că prin asemenea acțiuni, oamenii vor conștientiza, cât de important este menținerea zonelor verzi în stare curată.
De menționat că salubrizarea teritoriilor adiacente întreprinderii dar și cele lasate de izbeliște vor continua timp de o lună.